Potrivit unui sondaj prezentat ieri, moldovenii nu prea stiu ce-nseamna libera circulatie, iar fiecare al treilea crede ca va putea merge sa munceasca in Europa dupa liberalizarea regimului de vize.
Cu doar 2 zile inainte de ridicarea regimului de vize, ministerul de Externe a lansat astazi o brosura care contine cele mai importante informatii despre libera circulatie in Europa.
La randul sau, ministerul Tehnologiei Informatiei se lauda ca deja aproape 900 de mii de cetateni au pasapoarte biometrice, ceea ce inseamna fiecare al patrulea. Zilnic, 1700 de moldoveni solicita pasapoarte, de 2 ori mai putin decat ar putea procesa Registru.
Oficialul este contrazis insa de cei care au mers astazi la Registru sa solicite pasaport biometric. Oamenii spun ca au stat in rand chiar si cate 2 ore.
Cu pasapoarte biometrice, moldovenii vor putea calatori in Europa fara viza. La vama insa, politistul de frontiera ar putea insa sa va solicite sa-i aratati biletul de calatorie, dar si dovada ca aveti suficienti bani, asta inseamna cate 50 de euro pe zi.
De pe 28 aprilie, moldovenii vor putea circula fara vize in Uniunea Europeana, doar in baza pasaportului biometric. Vom putea calatori in 30 de tari din Europa timp de 3 luni in jumatate de an, cu exceptia Marii Britanii si Irlandei, cu care inca se poarta discutii.
De asemenea, ministerul de Externe afirma ca analizeaza o eventuala abolire a vizelor si pentru tarile din Balcani, asa cum sunt Muntenegru, Serbia sau Bosnia si Hertegovina.
