01.03.2025
Mihailo Podoleak: „În prezent, un plan de finalizare a războiului nu există.” Consilierul lui Zelenski spune însă de ce este nevoie ca asta să se întâmple - VIDEO

În prezent, nu există un plan de finalizare a războiului, spune consilierul președintelui ucrainean, Mihailo Podoleak într-un interviu realizat de Lorena Bogza. Acesta susține că asta nu se va întâmpla atâta timp cât nu vor fi folosite niște instrumente dure de impunere a Rusie. Mai exact, este necesară constrângerea economică și reprimarea militară a Federației Ruse. 

Mihailo PODOLEAK, CONSILIERUL PREȘEDINTELUI UCRAINEAN: „În prezent, un plan de finalizare a războiului, spre regret, nu există. Or fără constrângere, fără a face uz de niște instrumente foarte dure de impunere a Rusiei, cu siguranță, nu poate exista o încheiere a războiului, o pace stabilă. Astăzi, Federația Rusă demonstrează indisponibilitate pentru procesul de negocieri, indisponibilitatea de a accepta realitățile, indisponibilitate pentru revenirea în cadrul dreptului internațional. Ea continuă să sublinieze la toate nivelurile că va continua să atace Ucraina, că va continua războiul și, respectiv, vrea să obțină oportunități maxime de pe urma acestui război.”

Podoleak explică că pentru a se încheia războiul este nevoie de două lucruri de bază: constrângerea economică a Rusiei și reprimarea militară a Rusiei. 

Mihailo PODOLEAK, CONSILIERUL PREȘEDINTELUI UCRAINEAN: „Este nevoie de a revedea absolut formatul presiunii de pe urma sancțiunilor impuse. Trebuie impuse mai bine embargourile, embargouri comerciale, în raport cu Rusia, limitat accesul acesteia la finanțele globale, or, astăzi, ea, pur și simplu, are bani pe care-i poate orienta spre programele de mobilizare. Și, al doilea lucru, este, din nou, reprimarea militară a Rusiei, adică majorarea volumelor de distrugere a infrastructurii de război pe teritoriul Rusiei, adică mai multe lovituri de rachete și drone asupra Federației Ruse. Uite așa o presiune dură asupra Rusiei. Doar printr-o astfel de modalitate vom putea foarte clar, explicit și rapid să ajungem la încheierea războiului.”

Interviul cu Mihailo Podoleak a fost realizat de Lorena Bogza cu câteva ore înainte de întâlnirea Zelenski-Trump de la Casa Albă. 

Articole din aceeasi categorie