UPDATE 13:00 Mihai Tudose a acceptat nominalizarea pentru functia de premier. Urmeaza votul, apoi PSD merge cu propunerea la Cotroceni.
UPDATE 11:50 Deputatul PSD Mihai Tudose, ministru al Economiei, a fost propus de presedintele PSD, Liviu Dragnea, ca nominalizare a social-democratilor pentru functia de premier, au declarat surse social-democrate.
Decizia va fi luata prin vot de catre membrii CExN. Toate celelalte variante propuse in sedinta PSD au refuzat sa preia conducerea Guvernului, Tudose avand astfel acum prima sansa.
Liviu Dragnea le-a transmis colegilor in sedinta CExN ca il sustine pe Mihai Tudose ca propunere a PSD pentru functia de premier. In Comitetul Executiv National vor fi discutate toate variantele propuse de liderii PSD, cei avansati avand dreptul de a lua cuvantul.
Votul va fi dat insa pentru o singura persoana, in functie de sustinerea pe care o are fiecare varianta in timpul discutiilor.
Toate celelalte variante propuse au refuzat insa nominalizarea, Tudose avand astfel prima sansa de a deveni nominalizarea PSD.
Printre cei care au refuzat se numara Mihai Fifor, Adrian Tutuianu, Olguta Vasilescu, Marcel Ciolacu si Carmen Dan.
UPDATE 11:45 Potrivit unor surse politice, in sedinta CExN, Liviu Dragnea l-a propus pentru functia de premier pe Mihai Tudose, actualul ministru al Economiei.
UPDATE 11:00 Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, inaintea sedintei CExN, ca a avut discutii cu mai multe persoane pentru a ocupa functia de premier, fiind "cinci-sase" variante, dintre care se degajeaza deja o solutie. Dragnea a precizat ca ministrul interimar de Interne, Carmen Dan, se afla printre aceste variante.
"Am avut si ieri si zilele trecute discutii cu aproape toti presedintii de organizatii, cu doua exceptii, care sunt plecati din tara, cu o serie de parlamentari, colegi din tara, si au reiesit 5-6 variante pentru postul de prim-ministru. Am discutat aseara, azi noapte si azi dimineata cu fiecare dintre ei si se degajeaza o solutie care vreau sa o propun in CEx", a spus Dragnea.
Intrebat de ce participa la sedinta si Carmen Dan, care nu este membru al forului de conducere, Dragnea a spus ca ministrul de Interne se afla pe lista de propuneri. El a adaugat ca toti candidatii PSD au fost chemati la sedinta. Dragnea a fost intrebat si despre un alt nume de pe aceasta lista, Mihai Tudose, care a absolvit cursuri la Academia Nationala de Informatii. Chestionat daca acel lucru este o problema pentru sansele lui, Dragnea a raspuns ironic, facand referire la Sorin Grindeanu: "Nu vreau sa fiu rautacios, dar alt premier, zilele trecute, se vorbea foarte bine, chiar daca avea aceasta scoala".
Sedinta Comitetului Executiv National al PSD a inceput luni, la ora transmiterii acestei stiri, liderii social-democrati urmand sa decida asupra propunerii de premier pe care i-o vor inainta presedintelui Klaus Iohannis, in cadrul consultarilor de la Palatul Cotroceni, care vor incepe la ora 15.00. Imediat dupa CEx va avea loc sedinta grupurilor reunite PSD-ALDE, pentru ca parlamentarii sa dea un vot asupra propunerii de prim-ministru.
UPDATE 10:30 Sedinta Comitetului Executiv National al PSD a inceput luni, la ora transmiterii acestei stiri, liderii social-democrati urmand sa decida asupra propunerii de premier pe care i-o vor inainta presedintelui Klaus Iohannis, in cadrul consultarilor de la Palatul Cotroceni, care vor incepe la ora 15.00.
Imediat dupa CEx va avea loc sedinta grupurilor reunite PSD-ALDE, pentru ca parlamentarii sa dea un vot asupra propunerii de prim-ministru. Inainte inceperii sedintei, europarlamentarul PSD Viorica Dancila a afirmat ca sedinta este "deschisa" si oricine poate face propuneri.
"Fiecare isi va spune punctul de vedere si sunt convins ca vom iesi cu o hotarare care va reprezenta votul tuturor, persoana in care vom avea cea mai mare incredere. (...) Propuneri poate face oricine. O sa vina propuneri si din partea conducerii partidului, deci e o sedinta deschisa", a spus ea.
Dancila nu a vrut sa comenteze informatiile potrivit carora si ea s-ar afla pe lista scurta de propuneri pentru desemnare. Ea a adaugat si ca, dupa sedinta CExN, va pleca spre Bruxelles.
Potentialii candidati ai PSD
Liviu Dragnea afirma ca are patru variante in minte, dorind ca viitorul prim-ministru sa fie "corect" si cu "putere de munca". Vicepresedintele PSD Gabriela Firea spune ca sunt luate in calcul si femei, dar si oameni de stanga, cu care partidul a mai colaborat, in timp ce secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu vorbeste despre o lista de opt nume de potentiali premieri, printre care actualul ministru al Economiei, Mihai Tudose, ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, presedintele Comisiei SRI, Adrian Tutuianu, si europarlamentarul Viorica Dancila.
Sedinta CExN va incepe la ora 10.30, la Palatul Parlamentului. La finalul ei, social-democratii vor vota asupra variantelor de premier, urmand ca delegatia partidului sa mearga, la ora 15.00, la Palatul Cotroceni, cu o singura varianta.
Liviu Dragnea anunta ca numele propunerii de premier va fi facut public intr-o declaratie de presa la finalul consultarilor, in jurul orei 16.00.
El a spus ca intai se va discuta in partid despre candidatul la functia de premier, iar dupa ce presedintele va desemna prim-ministrul, se vor discuta in CEx propunerile de ministri.
Dragnea preciza ca nu doreste sa mai faca greseala din cazul lui Sorin Grindeanu, in care a mers cu un cec in alb al Comitetului Executiv National.
”Sunt cateva variante pe care le voi propune CEx, nu va fi doar una. Si acum simt usturimea de la o singura varianta”, a spus Dragnea, inaintea votului privind motiunea de cenzura de saptamana trecuta. Intrebat daca are convingerea ca presedintele Iohannis va desemna un premier de la PSD, Dragnea a raspuns: ”Eu am convingerea in continuare ca presedintele Iohannis doreste stabilitatea Romaniei”.
”Sunt absolut convins ca luni, la consultari, cand eu cu domnul Calin Popescu Tariceanu vom fi prezenti la Cotroceni va accepta propunerea noastra”, a subliniat Liviu Dragnea.
Intrebat cum ar trebui sa fie viitorul premier, liderul PSD a spus: ”Un om corect, un om responsabil, un om care sa nu fie aventurier, capabil de implementarea programului de guvernare, care sa aiba capacitate de munca extraordinara, un om cinstit”.
Vicepresedintele PSD Gabriela Firea a declarat la randul sau, la Romania TV, ca social-democratii discuta "patru, cinci" variante de premier, printre care membri de partid, dar si "oameni de stanga" cu care a colaborat PSD.
"Ne dorim sa analizam mai multe candidaturi de prim ministru. Vrem un om care sa fie onest, un profesionist. Sa stie sa coordoneze echipe, sa stie sa-si impuna respectul. (...) Pana la aceasta ora, sunt patru, cinci propuneri de candidati, si colegi din partid, si oameni de stanga, care au colaborat cu noi. Pe lista sunt si doamne", a spus vicepresedintele PSD.
Potrivit actualului ministru al Muncii, Lia Olguta Vasilescu, Liviu Dragnea a avut duminica o discutie cu Klaus Iohannis pe tema consultarilor.
Secretarul general al PSD, Codrin Stefanescu, a declarat, duminica, la Antena 3, ca social-democratii au o lista de opt nume de potentiali premieri, printre care actualul ministru al Economiei, Mihai Tudose, ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, presedintele Comisiei SRI, Adrian Tutuianu, si europarlamentarul Viorica Dancila.
