Chiar daca vestea mortii fostului presedinte peruan a fost surprinzatoare pentru intreaga lume, Alan Garcia si-a pregatit sinuciderea din timp, lasand un bilet de adio pentru familia sa, arata BBC.
Biletul emotionat a fost citit cu voce tare de fiica lui in timpul inmormantarii.
”Am vazut alti oameni care erau plimbati in public cu catusile puse, dar Alan Garcia nu o sa fie supus acestui circ si lucru nedrept”, a citit fata lui Alan Garcia de pe foaie.
Apreciați ca Romania este capabila sa va asigure securitatea?
In continuare, el le-a dedica cateva randuri copiilor lui si fostilor colegi, dar si adversarilor, fara a preciza care sunt acestia.
”Pentru acest motiv, le las copiilor mei demnitatea deciziilor mele, iar colegilor mei un semn de mandrie. Cadavrul meu va fi un semn de dispret pentru adversarii mei, pentru ca deja mi-am indeplinit misiunea pe care mi-am pus-o in gand”, a mai scris fostul politician.
”Fie ca Dumnezeu, la care merg acum cu demnitate, sa-i protejeze pe cei buni la inima si pe cei umili”, a notat Alan Garica in biletul sau de adio.
Alan Garcia, fostul presedinte al statului Peru, s-a sinucis cu un pistol, miercuri, impuscandu-se in cap, miercuri, in locuinta sa din Lima, in momentul in care trebuia sa fie arestat.
