22.01.2013

Merkel si Hollande sarbatoresc 50 de ani de prietenie franco-germana

François Hollande si Angela Merkel lanseaza luni seara, la Berlin, festivitatile care marcheaza o jumatate de secol de prietenie franco-germana, intalnindu-se cu tineri din cele doua tari, dupa care vor discuta despre subiecte de actualitate in cadrul unui dineu de lucru.
Merkel si Hollande sarbatoresc 50 de ani de prietenie franco-germana

Sarbatorind semnarea, in 1963, a Tratatului de la Élysée de prietenie intre "inamici ereditari", cei doi lideri urmeaza sa participe luni seara la o dezbatere alaturi de tineri. Ulterior ei vor avea o reuniune restransa, la sediul Cancelariei, in cadrul careia vor evoca subiecte internationale, inclusiv situatia din Mali.


In contextul in care armata franceza este angajata, alaturi de cea din Mali, intr-o confruntare armata impotriva islamistilor armati care ocupa o mare parte din teritoriul tarii, Germania se limiteaza la o sustinere discreta, prin trimiterea a doua avioane si unor instructori cu misiunea formarii de trupe africane si la promisiunea unui ajutor umanitar.

"Germania nu vrea sa mai fie o mare putere in politica externa", a declarat ministrul german de Finante Wolfgang Schäuble, intr-un interviu publicat luni, evocand amintirea dureroasa a barbariei naziste.


"Nici macar nu suntem gelosi pe Franta si Marea Britanie, care reprezinta adevarate puteri in politica externa. Acest lucru se poate vedea in Mali, dar l-am vazut si in Libia si, un pic, in Siria", a marturisit el.

In martie 2011, Berlinul si-a ofensat aliatii occidentali, abtinandu-se, alaturi de China si Rusia, in cursul unui vot la Consiliul de Securitate al ONU asupra recurgerii la forta impotriva armatei fostului dictator libian Muammar Kadhafi.

Prima putere economica europeana si cel mai important contributor la fondurile destinate salvarii tarilor aflate in dificultate in zona euro, Germania este vioara intai in materie financiara pe batranul continent, opunandu-se frecvent Frantei, numarul unu european, in privinta solutiilor la criza.


Totusi, Parisul si Berlinul pareau ca au reusit sa se inteleaga in privinta succesiunii luxemburghezului Jean-Claude Juncker la conducerea Eurogrupului. Luni, candidatura olandezului Jeroen Dijsselbloem - sustinut de catre Schäuble - urmeaza sa fie acceptata prin consens, a anuntat duminica ministrul francez al Economiei Pierre Moscovici, care nu si-a disimulat rezervele fata de acest candidat aproape necunoscut.

In contextul in care numeroase voci din Germania si-au exprimat ingrijorarea, uneori cu o anumita condescendenta, cu privire la un decalaj economic al Frantei, Schäuble afirma ca are o "mare incredere" in aceasta tara.

"Franta este o tara puternica ce isi va rezolva problemele", a apreciat el intr-un interviu publicat, in comun, in editiile de luni ale ziarelor german Süddeutsche Zeitung si francez Le Monde.

Merkel, intr-un mesaj video saptamanal, postat sambata pe Internet, a subliniat asupra unei "foarte mari apropierei" intre Germania si Franta, chiar daca "in anumite probleme avem opinii foarte divergente". Cancelarul conservator, care l-a sustinut in mod deschis pe fostul presedinte Nicolas Sarkozy in timpul campaniei prezidentiale, s-a opus adesea presedintelui socialist.

Cele doua tari isi vor sarbatori prietenia cu fast, marti, printr-o reuniune a celor doua guverne, la nivel de consilii de ministri, la Cancelarie, urmata de o reuniune a deputatilor din Bundestag si Adunarea Nationala, la Reichstag.