”Solicitam CCA sa utilizeze aceleasi standarde de apreciere si sa-i trateze egal pe toti radiodifuzorii, sanctionându-i conform legii pe acei radiodifuzori care nu asigura pluralismul de opinie în stiri. Punctul de vedere al opozitiei politice trebuie sa fie reflectat cu regularitate în buletinele de stiri, iar CCA trebuie sa supravegheze ca radiodifuzorul public si radiodifuzorii privati sa asigure respectarea principiilor echilibrului, echidistantei si obiectivitatii, asa cum prevede Codul Audiovizualului”, se arata intr-o declaratie semnata de acestea.
Cu toate acestea, institutiile critica activitatea NIT. ”Postul de televiziune privat NIT are carente serioase în respectarea Codului Audiovizualului, buletinele de stiri nu reflecta echilibrat si nepartinitor evenimentele si nu asigura pluralismul de opinie, iar în unele cazuri materialele puse pe post incita la ura. Aceste derogari de la normele legale si deontologice au fost semnalate în repetate rânduri de rapoartele tematice ale organizatiilor neguvernamentale din domeniul mass-media, iar CCA i-a aplicat anterior postului „NIT” mai multe sanctiuni pentru aceste încalcari”, se arata in mesaj.
Declaratia este semnata de Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociatia Presei Independente, Centrul de Investigatii Jurnalistice, Access-Info, Comitetul pentru Libertatea presei, Coalitia Civica pentru Alegeri Libere si Corecte.
Postului tv NIT, apropiat comunistilor, i-a fost retrasa licenta la 5 aprilie, printr-o decizie a CCA.
