„Eu cred ca subiectul unei coalitii politice între partidele pro-europene este deja unul depasit, tocmai din cauza comportamentului PLDM. Inclusiv atitudinea ambigua a liberal democratilor arata ca nu ne mai ramâne decât sa vedem în ce fel putem sa gasim voturile necesare pentru formarea unei majoritati parlamentare care sa poata investi cât mai repede noul Guvern. Noi suntem gata sa discutam, asa cum am anuntat de la bun început, sa cautam o formula de a face o majoritate parlamentara în jurul noului guvern, cred ca acest lucru îl putem face si fara sa facem neaparat o alianta. Îi vom întreba în primul rând pe colegii din PLDM daca vin la discutii, câti deputati reprezinta în mod real, ca sa stim cum discutam si ce lipsa de voturi avem, e un amanunt important. Pentru ca una e daca ne bazam pe voturile a 10-12 deputati de la ei si alta e daca pe toti 18”, a spus Marian Lupu.
Presedintele PDM a afirmat ca decizia PLDM de a participa la negocieri a fost una previzibila. „Desigur, conducerea PLDM deja nu mai putea evita sa îsi asume public aceasta decizie. Ei au reusit prin diferite tertipuri sa amâne, dar deja presiunea din teritoriu asupra conducerii PLDM era teribila, ei au fost practic somati sa adopte aceasta decizie. În plus, exista si acea recomandare foarte clara pe care au transmis-o liderii europeni, ca liberal-democratii sa termine cu jocurile si sa vina la discutii”, a spus el.
Potrivit lui Marian Lupu, PDM nu accepta înaintarea conditiilor ca modalitate de începere a negocierile. „Nimic nou, sunt aceleasi pe care le plimba prin presa de ceva timp, ca pretext sa nu negocieze. Daca vrei sa blochezi orice discutie, asta e modalitatea cea mai simpla: pui conditii. Pâna la urma nu natura conditiilor provoaca blocajul, ci atitudinea, mimarea dialogului. Chiar si partenerii europeni au spus foarte clar: asezati-va si discutati, fara preconditii! De aceea, astazi pe nimeni nu intereseaza conditiile PLDM. Sa vina la discutii si o sa afle pozitia noastra. Noi suntem gata sa avem discutii cu toate partidele. Cei care însa vin cu conditii, vor pleca asa cum au venit, cu tot cu conditii”, a declarat Marian Lupu.
Potrivit lui, pâna la sfârsitul saptamânii curente ar putea fi numit un candidat la functia de premier. „Daca reusim ca saptamâna aceasta sa cadem de acord asupra modului în care vom vota Guvernul, cred ca la sfârsitul acestei saptamâni deja am putea sa propunem un premier. Toate partidele se vor consulta cu privire la aceasta candidatura”, a declarat presedintele PDM, Marian Lupu.
Consiliul National Politici al PLDM a decis ca formatiunea va participa la negocierile si crearea unei majoritati parlamentare pentru învestirea unui nou guvern. Totodata, formatiunea va insista în continuare pe conditiile anuntate anterior privind adoptarea unei foi de parcurs pentru scoaterea din subordonare partinica a institutiilor independente cu atributii de control, reglementare, supraveghere si asigurare a legalitatii; constituirea unui guvern condus de un prim-ministru neafiliat politic; crearea conditiilor egale pentru toate partile participante la consultari; - asigurarea caracterului public al discutiilor politice.
Sursa: IPN
