Potrivit datelor sondajului, liderul PD Marian Lupu a acumulat cele mai multe voturi. Pentru acesta s-au pronuntat 21% din respondenti, in timp ce pentru liderul PCRM Vladimir Voronin - 13%, iar 8% din respondenti ar fi bucurosi sa-l vada in fruntea statului pe Vlad Filat. Totodata, 43% din respondenti s-au aratat a fi indecisi.
In acelasi timp, potrivit sondajului, faptul ca Vlad Filat ocupa functia de premier este privit cu ochi buni de catre 28% din respondenti, iar 6% din cred ca Igor Dodon s-ar descurca in aceasta functie. Totodata, se pare ca in cazul resetarii AIE, 3% din respondenti ar saluta prezenta lui Marian Lupu in postul de premier. La fel 3% din respondenti au optat pentru Zinaida Greceanii ca fiind cea mai buna candidatura pentru functia de prim-ministru. Cate un procent din totalul de voturi au luat Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoaca, dar si Vladimir Voronin. In context, 50% din participantii la sondaj s-au aratat indecisi sau au declarat ca nu ar vota.
Sondajul a fost realizat pe un esantion de 1109 persoane, iar marja de eroare este estimata la ±3.0%. Respondentii cu varsta peste 18 ani au raspuns operatorilor IMAS in perioada 10-23 decembrie.
