01.04.2021
Maia Sandu spune de ce nu s-a vaccinat pana acum impotriva Covid-19: "Inca nu mi-a venit randul"

Presedintele Maia Sandu spune ca nu s-a vaccinat pana acum impotriva Covid-19 pentru ca tara noastra nu are suficiente doze de vaccin. Declaratiile au fost facute in cadrul unei emisiuni de la postul de televiziune Jurnal TV.

Maia SANDU, PRESEDINTELE RM: "Nu mi-a venit randul si noi nu suntem in situatia ca avem suficient vaccin si oamenii sa nu vrea sa se vaccineze. Noi suntem, din pacate, inca in situatia in care nu avem suficient vaccin pentru cei care vor sa se vaccineze. Cand o sa-mi vina randul atunci o sa ma vaccinez. Si daca am ajunge in situatia in care avem vaccin si oamenii nu vor sa se vaccineze, da, fac asta. Trebuie sa gasim vaccin."

Totodata, presedintele a mai mentionat ca cel mai probabil se va vaccina cu AstraZeneca.

Ieri,  ministrul interimar al Sanatatii, Tatiana Zatic, a anuntat ca a inceput a doua etapa a campaniei de vaccinare. Intr-un comunicat de presa, Ministerul Sanatatii a mentionat ca in etapa a doua vor fi vaccinati adultii cu varsta de peste 60 de ani cu comorbiditati si persoanele cu comorbiditati pentru care infectia Covid-19 prezinta risc sporit a formelor grave si decesului de varsta 18-60 de ani. In planul national de imunizare se arata ca a doua etapa de vaccinare urma sa inceapa in mai si sa dureze de la trei luni pana la jumatate de an. Autoritatile au estimat ca in aceasta perioada sa fie vaccinati aproape un milion de oameni. Pentru asta ar urma sa fie activate peste 200 de centre, dar si echipe mobile. 

In prezent in depozitul Agentiei Nationale pentru Sanatate Publica mai sunt circa 50 de mii de doze de vaccin antiCovid, dintre care peste 12 mii produse de Pfizer si 36 de mii Astrazeneca. 

Articole din aceeasi categorie