Fosta candidata a PLDM-ului la functia de premier a marturisit ca i s-a propus functia de ministru in Guvernul Strelet, dar pe care a refuzat-o din mai multe motive. Mai mult, aceasta a putut sa aleaga chiar intre doua ministere.
"Nu pot sa imi asum responsabilitatea cand nu am in Banca Nationala a Moldovei un partener de incredere. Se merita riscul doar daca exista o conlucrare cu BNM", a declarat Maia Sandu.
"Daca vom aduce oameni care sa sparga sistemul: La BNM, la Procuratura Generala, la Consiliul Superior al Magistraturii, atunci vom reusi sa schimbam lucrurile. Este grav ca niciun judecator care a fost complice la spalarile de bani nu a fost bagat la puscarie. Este un semnal grav".
Ex-ministrul Educatiei spune ca va merge intr-o vacanta lunga, pentru a compensa cei 3 ani grei de munca. "Ma voi odihni. Eu nu sunt un om legat de politica. Depinde de oportunitati unde voi ajunge".
Aceasta a dezmintit spusele liderului PL Mihai Ghimpu, care a declarat ca Maia Sansu isi cauta de lucru in SUA inca din luna mai: "In mai am fost la Washington si mi-am ridicat un premiu de la Banca Mondiala. Asta a fost scopul vizitei mele."
Cu referinta la situatia economica actuala, Maia Sandu a relevat importanta semnarii unui acord cu FMI, spunand ca este primordiala viteza cu care se vor misca institutiile statului in acest sens: "Adunarile la buget nu sunt proaste, ele sunt aproape de plan. Problema e ca la planificarea bugetului au fost incluse sume externe destul de mari, pe care nu le putem compensa din sectorul intern".
