29.04.2021
Maia Sandu, despre sesizarile la Curtea Constitutionala privind scoaterea partidului SOR in afara legii: "Aceste sesizari trebuie facute la Procuratura"

Presedintele Maia Sandu spune ca scoaterea partidului SOR in afara legii este un subiect ce tine mai mult de Procuratura Generala, decat de Curtea Constitutionala, insa asteapta sa afle decizia Inaltei Curti. Declaratiile au fost facute in cadrul emisiunii InPROfunzime.

Maia SANDU, PRESEDINTELE RM: "Nu stiu daca este un subiect pentru Curtea Constitutionala, daca se va examina vom vedea care va fi decizia. Aceste sesizari trebuie facute la Procuratura si institutiile care pot demonstra caracterul ilegal al acestor actiuni. Am discutat si cu procurorul general la intalnirile pe care le-am avut si cu alti reprezentanti ai organelor de drept. Depinde si de vointa politica a conducatorilor acestor institutii, trebuie documentate si trebuie sa se initieze actiuni rapide. Un lucru pe care il spuneau reprezentantilor CEC este ca campania electorala dureaza o perioada relativ scurta, sunt multe activitati si nu este mult timp pentru a investiga aceste actiuni. Daca s-ar interveni si s-ar sanctiona un partid, doua sau trei, atunci lumea ar intelege ca e periculos si acele partide care cumpara votul ar intelege ca riscul este mare. Avem un stat slab. Vom putea consolida institutiile de stat, sa le eliberam de sub controlul acestor partide atunci cand vom avea o majoritate parlamentara care va dori sa implementeze aceste reforme."

Presedintele a mai mentionat in cadrul emisiunii ca o problema importanta raman "pomenele" electorale si sursele obscure de finantare a partidelor in cadrul campaniilor electorale.

Maia SANDU, PRESEDINTELE RM: "Noi am vazut cu totii ca in campaniile la care am participat si eu, am facut multe sesizari. Daca toate partidele s-ar finanta din donatiile cetatenilor, atunci in Parlament am avea oameni care ii reprezinta."

Recent, Platforma DA a declarat ca vrea ca Partidul SOR sa fie scos in afara legii, motivand ca o mare parte din membrii acestuia figureaza in raportul Kroll si activeaza in interesul gruparii organizate „Sor”. Acestia au anuntat ca vor depune astazi o sesizare la Curtea Constitutionala cerand ca formatiunea sa fie declarata neconstitutionala. In replica, liderul partidului, fugarul Ilan Sor, l-a indemnat pe Andrei Nastase sa nu-si faca raiting pe seama lui. 

Totodata, si deputatul PUN, Octavian Ticu, a cerut de la tribuna Parlamentului, scoaterea Partidului SOR in afara legii, dupa ce deputatii Petru Jardan si Denis Ulanov au fost lipsiti de imunitate si retinuti. In cadrul unui discurs, Ticu a calificat Partidul SOR drept grup infractional organizat, principalul autor al furtului miliardului.

Articole din aceeasi categorie