25.11.2020
Maia Sandu, despre cele trei prioritati de care isi propune sa se apuce in perioada urmatoare: asigurarea RM cu vaccin anticovid intr-un termen cat mai restrans, iar autoritatile din sanatate sa asigure tratamentul gratuit al persoanelor care se trateaza de COVID -19 la domiciliu - VIDEO

Maia Sandu vine cu trei prioritati de baza pe care le va implementa cand va prelua mandatul de presedinte al RM. Ea cere autoritatilor sa ofere gratuit tratamentul pacientilor cu COVID -19 care trateaza la domiciliu. Totodata, lidera PAS a mentionat ca va aproba o noua compenenta a Consiliului Suprem de Securitate si vor fi puse in discutie cele mai rasunatoare dosare precum furtul miliardului sau concesionarea Aeroportului Chisinau. Declaratiile au fost facute in cadrul unui briefing de presa.

Maia SANDU, PRESEDINTELE ALES AL RM: "De responsabilitatea noastra depinde sanatatea si chiar viata noastra si a celor din jur. Va rog sa purtati masca, inclusiv de dragul oamenilor mai in varsta , sa amanati petrecerile si evenimentele, sa ne solidarizam si sa fim buni, doar asa putem sa depasim perioada dificila, prin responsabilitate ca sa iesim cu bine. Ne confruntam cu multe probleme. Situatia este urata in toate domeniile. Ne aflam intr-o criza sanitara mare. Tara fost izolata din cauza iresponsabilitatii. Faradelegile continua. Sa intreprindem actiuni zi de zi, ca sa se imbunatateasca situatia".

Lidera PAS a enumerat trei prioritati de baza pe care le va implementa indata ce va prelua mandatul de presedinte:

1.Sa duca o politica externa pozitiva si benefica pentru a scoate tara din izolare: "Deja in mai putin de doua saptamani am scos politica externa din coma. Am pledat pentru una pozitiva, activa. Tara sa fie tratata cu respect. Am inceput sa refacem relatiile cu Romania si Ucraina. Am vorbit cu Iohannis si cu Zelenski. Am primit felicitari din partea liderilor tarilor europene. Am primit felicitari din Rusia, SUA, China si din foarte multe alte tari. Aceasta deschidere ne ofera oportunitati, care sa duca beneficii concrete si sa avem relatii bune bazate pe respect in Vest si in Est".

Maia Sandu a mentionat ca primele vizite pe care le va organzia imediat ce va deveni presedinte, vor fi cu presedintele Romaniei, Klaus Iohannis si cu presedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski.

2.Sa asigure ca bugetul pentru 2021 care presupune resurse pentru sistemul medical: "Ma voi concentra pe initierea ajutorului pentru a depasi criza sanitara si economica. Ventilatoare, echipamente, tomografe, medicamentele care lipsesc. Teste si alte consumabile. Asigurarea cu vaccin anticovid intr-un termen restrans. Solicit guvernului pentru 2021 sa includa o organizare mai buna pentru covid dar si alte programe care au ramas fara atentie: tratamente oncologice, sa se acorde finantarea pentru motivarea persoanalului medical. Cer autoritatilor sa ofere gratuit tratamentul la domiciliu al pacientilor din cadrul CNAM".

3.Sa pregatim si sa intreprindem actiuni ferme pentru combaterea coruptiei: "Coruptia este un pericol pentru securitatea nationala. Voi aproba o componenta nou si voi reseta modul de organizare si functionare a institutiei Consiliului Suprem de Securitate. Vor fi puse in discutie cele mai rasunatoare dosare precum: furtul miliardului, Laundromatul, concesionarea Aeroportului".

Articole din aceeasi categorie