"In urma centralizarii propunerilor primite de la ambasadele si oficiile consulare ale Romaniei, precum si de la reprezentanti ai comunitatilor romanesti din strainatate, Ministerul Afacerilor Externe a suplimentat cu 151, pana la 301 numarul sectiilor de votare", se arata intr-un comunicat al MAE.
Potrivit sursei citate, evaluarea a tinut cont de posibilitatile tehnice cum ar fi sediu, comunicatii, dar si de personal, pentru organizarea sectiilor de votare in conditiile legii, inclusiv obtinerea acordului tarilor de resedinta.
In Republica Moldova vor fi deschise 14 sectii de votare, cu noua sectii mai mult decat se anuntase initial. Astfel, la Chisinau vor fi deschise trei sectii de votare, si cate una la Balti, Cahul, Ungheni, Causeni, Hancesti, Ialoveni, Orhei, Nisiporeni, Calarasi, Cantemir si Soroca.
Pe 29 iulie va avea loc referendumul pentru demiterea Presedintelui Romaniei. Traian Basescu a fost suspendat din functia de presedinte de Parlament, cu 256 de voturi "pentru" in conditiile in care erau necesare 217 voturi. Impotriva suspendarii presedintelui Basescu s-au inregistrat 116 voturi. De asemenea, a fost o abtinere, iar un vot a fost anulat.
