Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti, parafarea Acordului de catre Republica Moldova "confirma progresele remarcabile ale Chisinaului pe calea reformelor, obtinute intr-un context regional complex, gratie angajamentului european consecvent al autoritatilor Republicii Moldova".
"Este o veste mult asteptata, care recompenseaza stradaniile expertilor, negociatorilor, oamenilor politici si, mai ales, ale tuturor cetatenilor Republicii Moldova, care au inteles ca nu exista alt drum decat integrarea europeana. Pentru aceasta implinire, tin sa adresez public felicitarile mele cele mai calduroase", a declarat ministrul Titus Corlatean, conform comunicatului.
Romania isi reafirma sustinerea politica deplina pentru eforturile Chisinaului vizand angajarea pe un parcurs european clar si sigur, racordarea la piata economica unica europeana, precum si pentru obiectivul liberalizarii in 2014 a regimului de circulatie al cetatenilor Republicii Moldova, se mai arata in comunicat.
Totodata, Ministerul Afacerilor Externe isi exprima convingerea ca in perioada imediat urmatoare vor fi parcurse "cu celeritate" toate procedurile necesare, astfel incat semnarea Acordului de Asociere, insotit de Acordul Aprofundat si Cuprinzator de Liber Schimb, dintre Republica Moldova, respectiv Georgia, si Uniunea Europeana, sa aiba loc cat mai curand posibil in 2014, pe durata mandatului actualei Comisii Europene.
