10.10.2011

Lupu despre negocierile PLDM-PCRM: Se produce ceva, pe ascuns, fara acordul AIE

"Tot ce se intampla in plenul Parlamentului denota foarte clar ca sunt niste lucruri regizate, miscari facute de comunisti si de liberal-democrati care nu sunt intamplatoare", a declarat Marian Lupu intr-un interviu pentru Europa Libera.
Lupu despre negocierile PLDM-PCRM: Se produce ceva, pe ascuns, fara acordul AIE

”Vom vedea care va fi comportamentul fractiunii PCRM si fractiunii liberal-democrate joi sau vineri, dar cert este un lucru, si toata lumea vede, ca se produce ceva, pe ascuns, fara buna cunostinta a partenerilor din Alianta”, a adugat liderul PD.



Lupu a mai vorbit si despre asa-zisa intalnire dintre Plahotniuc si Voronin. ”Aceste lucruri fac parte dintr-un scenariu la fel de bine regizat, de data aceasta de catre comunisti. A veni cu asemenea asa numite „scurgeri de informatii” însemna a le da din deget liberal-democratilor si a le spune „fiti atenti, ganditi-va mai repede, pentru ca daca nu, vedeti ca sunt si altii acolo care ar putea sa discute cu noi”, a mai spus democratul.



”Cu toate ca nu exista niciun sens in purtarea tratativelor deghizate între PCRM si PD, macar pe motivul ca numarul de voturi nu ajunge la nivelul necesar pentru depasirea crizei politice si pentru alegerea sefului statului. Deja acest argument duce la o concluzie foarte clara despre inutilitatea, categoric, nici pentru o parte, nici pentru cealalta, a unor asemenea discutii sau tratative”, a mai spus Lupu.

Democratul a mai adaugat ca nici PDM, nici PL nu au fost informati despre intrevederea Filat-Voronin, nici despre rezultatele acestei intalniri. ”Mai mult ca atât, avem o perioada destula de timp de cand liberal-democratii detin presedintia Aliantei, insa noi nu am fost convocati nici o data într-o sedinta a acestor structuri”, a conchis Lupu.