Asta a declarat astazi premierul Chiril Gaburici, care a dat asigurari ca in zece zile problema crizei de medicamente va fi rezolvata. Gaburici a declarat acest lucru dupa ce in dimineata zilei a vizitat doua spitale. Inconjurat de camere, proaspatul sef al executivului a salutat mai toti pacientii si i-a intrebat de sanatate. La spitalele unde a fost astazi seful executivului, adica cel Oncologic si cel de Urgenta, mai ca probleme nu exista.
Chiril GABURICI, PRIM-MINISTRU: "La spitalul Oncologic lipsesc manusile."
Totusi, anterior mai multi directori de spitale au declarat ca duc lipsa de anumite medicamente. Dupa vizita sa prin spitale, premierul a avut o sedinta la guvern cu cei de la sanatate.
Chiril GABURICI, PRIM-MINISTRU: "Vom crea un cadru nou, cu un adaos fix la furnizori."
De asemenea, Serviciul Vamal va trebui sa informeze despre pretul de import al medicamentelor pentru a se vedea eventuale abuzuri. In caz de nerespectare a prevederilor contractelor, pe furnizori ii paste si pericolul unor sanctiuni mai dure.
Chiril GABURICI, PRIM-MINISTRU: "Acum ei platesc 0,1 procent penalitati, trebuie sa vedem sa fie mai dure."
Cat despre ultimele majorari de preturi la majoritatea medicamentelor...
Chiril GABURICI, PRIM-MINISTRU: "Viziunea mea este ca trebuie sa divizam in doua parti: medicamente vitale si altele. Cele vitale sa fie scutite de TVA si asa sa vedem daca putem avea o scadere de pret."
Criza medicamentelor s-a facut simtita de la inceputul anului dupa ce s-a aflat ca in marea majoritate a spitalelor lipsesc anumite medicamente din cauza ca importatorii refuzau sa le livreze. Motivul invocat era diferenta de curs valutar. Apoi, responsabilii de la sanatate au anuntat ca lipsesc doar anumite produse, cum ar fi manusi, seringi ori sisteme pentru perfuzii. In plus, in ultimele zile majoritatea medicamentelor s-au scumpit din cauza deprecierii leului.
