14.02.2014

O noua fractiune in Parlament. Decizia liberal-reformatorilor si reactia lui Ghimpu - VIDEO

Cei 7 deputati liberali, care au parasit anterior PL si si-au creat un nou partid - PLR, au anuntat ca modifica denumirea fractiunii parlamentare din PL - in PLR.

Seful Directiei juridice a Parlamentului, Ion Creanga, a precizat, in sedinta Parlamentului, ca fractiunile parlamentare nu apartin partidelor, sunt ale deputatilor si functioneaza in baza propriului regulament. Astfel, este prevazuta posibilitatea redenumirii fractiunii.


Insa, potrivit lui Mihai Ghimpu, Regulamentul Parlamentului stabileste ca deputatii constituie fractiuni parlamentare in baza listelor concurentilor electorali. Astfel, fractiunile apartin partidelor, si nu deputatilor.

Potrivit Constitutiei, formatiunile parlamentare pot fi create doar dupa formarea Parlamentului, insa liberal reformatorii au facut referire la regulamentul Parlamentului, care permite formatiunii sa-si modifice denumirea formatiunii.

Pe 13 aprilie, se face un an de la scindarea PL. Din 12 deputati ai fractiunii, 7 s-au declarat liberali-reformatori, iar 4 au ramas cu Mihai Ghimpu.