19.11.2012

Leanca: Jose Manuel Barroso vine sa sustina si sa incurajeze autoritatile RM

"Nu se pune problema sunt sau nu sanse de a obtine regimul liberalizat de vize. Este suficient sa va aduceti aminte de discursul Angelei Merkel la Chisinau in care nu s-a pozitionat subiectul daca da sau nu". Declaratia a fost facuta de ministrul de Externe, Iurie Leanca, in cadrul emisiunii In PROfunzime.
Leanca: Jose Manuel Barroso vine sa sustina si sa incurajeze autoritatile RM

Totodata, Leanca recunoaste ca nu este un exercitiu simplu, ci unul destul de complicat. “Sunt optimist. Acest subiect a fost tabu cand am venit la putere, acum noi il discutam. Suntem un potential caz de succes”, a specificat Leanca.

De asemenea, ministrul de Externe a venit si cu o noutate. “Astazi, la Consiliul pentru afaceri externe ale UE s-a luat decizia de a trece la faza evaluarii in indeplinirea acestei conditionalitati pe vize. Dupa formalizarea acestei decizii in viitoarele luni vom fi vizitati de misiuni de evaluare si in baza acestor evaluari vor fi pregatite rapoarte in ce masura indeplinim noi aceste conditionalitati”, a afirmat Leanca.

Intrebat daca isi va prezenta demisia in caz ca Republica Moldova nu va obtine regim liberalizat de vize pana la anul, Leanca a raspuns afirmativ. “Declaratia mea de atunci a avut un singur obiectiv, sa mobilizam institutiile din RM si sa aducem un suflu de incredere cetatenilor nostri. Acest exercitiu nu tine doar de Guvern, daca nu avem sustinerea Parlamentului nu facem nimic”, a mentionat Leanca.

Referitor la vizita lui Barroso la Chisinau, Leanca a punctat ca oficialul european vine sa sustina si sa incurajeze autoritatile RM. “Vine sa sprijine si politic si financiar parcursul tarii noastre. Vom discuta obiectivele noastre pentru summitul de la Villnius”, a conchis Iurie Leanca.

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, va efectua o vizita la Chisinau in perioada 29-30 noiembrie.