O decizie definitiva in acest sens urmeaza sa fie luata joi in Biroul Permanent al formatiunii, a indicat Iurie Leanca.
'Vreau sa inteleg pana joi daca exista o alianta (majoritara) sau nu. Maine vom avea Biroul Permanent al partidului, unde vom decide cum ne vom comporta joi. Nu am niciun motiv sa sustin aceasta guvernare. Eu nu vad preocupare pentru problemele reale. Din punctul meu de vedere, acest guvern a contribuit la discreditarea tarii. Avem toate motivele sa nu oferim un vot de incredere acestui guvern', a declarat Leanca, invitat la un post local de televiziune.
El a spus ca poarta discutii si cu alti deputati ai Partidului Liberal Democrat (PLDM) — din care a facut si el parte pana in februarie 2015 — care doresc sa se alature grupului sau din parlament.
In acest context, Leanca nu a exclus ca ar putea forma o alianta cu Partidul Liberal (PL) si Partidul Democrat (PD) in cazul in care si alti deputati ai Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) s-ar alatura echipei sale.
'Am avut si continui sa avem discutii cu alti colegi din PLDM. Discut ca sa se alature PPEM si nu am ascuns niciodata acest lucru. Vom fi onorati ca fostii mei colegi sa vina la noi. Atat timp cat suntem doar trei, ar insemna sa fim prea putini intr-o eventuala alianta cu PDM si PL', a adaugat el.
Actuala coalitie de guvernare de la Chisinau — Alianta pentru Integrare Europeana (AIE-3) — este formata din PLDM, PL si PD. Aceasta a pierdut majoritatea in parlament dupa arestarea liderului PLDM, Vlad Filat, intr-un rasunator scandal de coruptie.
Unii dintre analisti considera ca guvernul Strelet nu va supravietui motiunii de cenzura de joi, iar urmatorul executiv ar putea fi condus de Iurie Leanca.
'Actualul guvern va cadea si vom avea un executiv colorat politic. Viitorul guvernului depinde de ceea ce vrea (Vlad) Plahotniuc (fostul prim-vicepresedinte PD, considerat finantatorul si 'eminenta cenusie' a acestei formatiuni). Urmatorul premier va fi Iurie Leanca', a declarat marti seara Sergiu Mocanu, liderul miscarii 'Antimafie', la postul de televiziune TV7.
In opinia sa, Leanca ar fi 'candidatura ideala pentru Plahotniuc, se intelege bine cu europenii si va putea sa mai atraga niste credite'. in plus, spune el, Leanca este santajabil, intrucat figureaza alaturi de (Vlad) Filat in autodenuntul lui Ilan Shor, actualul primar al Orheiului si ex-presedintele Consiliului de administratie al Bancii de Economii, una din cele trei banci implicate in devalizarea a circa 1 miliard de dolari la sfarsitul anului 2014.
Un alt expert moldovean, Corneliu Ciurea, este si el de parere ca mandatul de premier al lui Valeriu Strelet se va incheia joi in parlament. 'Cred ca guvernul va fi schimbat, dar nu si coalitia de guvernare, care va fi suplinita cu grupuri noi. Cel mai probabil, Valeriu Strelet se va retrage din politica, el singur a spus ca a obosit', a declarat Ciurea, pentru acelasi post de televiziune.
Socialistii si comunistii, care au semnat impreuna motiunea impotriva guvernului Strelet, detin impreuna 44 de mandate. Pentru ca guvernul sa fie demis este nevoie de 51 de voturi.
