Totusi, Vlad Filat sustine ca modul in care ministrii au anuntat despre plecare a fost incorect fata de el, dar si fata de partid. “Este decizia dansilor, eu o respect, cred ca au rationamentul la baza deciziei, insa acest lucru trebuia sa fie facut la partid, acolo unde au fost delegati in aceste functii, dar nu prin intermediul retelelor de socializare.”, a spus Vlad Filat.
Liberal-democratul a refuzat sa precizeze care este soarta altor ministri din partea PLDM si care dintre ei se vor regasi in noul guvern.
Atat Oleg Efrim, cat si Dorin Recean nu au venit cu o reactie la declaratiile lui Vlad Filat.
Ministrul Internelor a fost primul care a anuntat ca pleaca din functie, declarand asta pe pagina sa de Facebook. Oleg Efrim, ministrul Justitiei, a facut anuntul intr-un interviu oferit pentru inprofunzime.md. Ambii au precizat ca se retrag din viata publica si ca isi vor continua activitatea in sfera privata.
*sursa foto: flux.md
