05.09.2019
Lansata acum 15 ani ca o rubrica in jurnalul de stiri, InPROfunzime a devenit in scurt timp cel mai urmarit talk-show din Republica Moldova - VIDEO
De-a lungul timpului, in studioul Lorenei Bogza s-au discutat diferite subiecte, de la politica la muzica si campanii sociale si s-au intalnit lideri politici care au pus bazele aliantelor de guvernare.

Emisiunea In Profunzime a debutat in cunoscutul sau studiou oranj la sfarsitul anului 2014. Pana atunci, Lorena Bogza isi inregistra emisiunile in birourile functionarilor – premier, ministri, deputati, presedinte…

Primii invitati in studiou au fost cei mai cunoscuti lideri politici de atunci – Vladimir Voronin, care era deja presedinte, Serafim Urechean, in acea perioada primar al capitalei, si Iurie Rosca, liderul celui mai puternic partid de opozitie. Va amintiti, cu siguranta, lacrimile lui Rosca, vorbind despre limba romana…

Sau ochii in lacrimi ai lui Vladimir Voronin, amintindu-si despre o inghetata din copilarie.

Nimeni nu banuia atunci ca Voronin si Rosca aveau sa colaboreze atat de bine peste doar un an.

In scurt timp guvernarea comunista a decis sa boicoteze invitatiile la emisiune, motivele invocate fiind diverse.

Dar emisiunea InPROfunzime nu a insemnat nici pe departe doar politica. Prima aparitie a interpretului Pavel Stratan la o televiziune din Moldova a avut loc la PRO TV.

La fel, si a Cleopatrei, care avea doar trei ani.

Tot in studioul Lorenei Bogza au venit sa vorbeasca Zdubii despre emotiile traite la Eurovision in mai 2005, cand au ocupat locul 6.

Lorena a stat de vorba si cu George Soros, care la 83 de ani, se casatorise a treia oara…

Totusi, subiectele emisiunii au fost in special sociale si politice. Deciziile politicienilor erau analizate de catre comentatori, in asa fel incat oamenii sa inteleaga ce se intampla si cum ii afecteaza. Memorabila ramane editia speciala din 7 aprilie…

Schimbarea puterii a insemnat pentru o vreme si schimbarea atitudinii politicienilor de la guvernare fata de PRO TV. Emisiunea In Profunzime a fost locul in care s-au intalnit toti liderii politici care au creat aliantele de integrare europeana.

Au fost emisiuni in care practic toata conducerea se afla in studioul emisiunii In Profunzime – premier, presedinte de tara si de parlament… 

Si cele mai aprinse discutii au fost despre partajarea functiilor, in special vinderea functiei de procuror general

Dupa 2013 lucrurile s-au schimbat vizibil. Premierii nu mai erau dispusi sa participe la emisiune, iar liderul din umbra al PD-ului de atunci, Vlad plahotniuc, nu a acceptat niciodata sa vina in studiou ori macar sa acorde un interviu. Zecile de invitatii au fost declinate.

Cu sau fara participarea lor, cele mai importante subiecte au fost dezbatute, ca de exemplu devalizarea celor trei banci, furtul miliardului sau concesionarea aeroportului.  

Unul dintre cei la care se referea Sturza este Vlad Filat, care a fost condamnat la 9 ani de puscarie pentru corupere pasiva si trafic de influenta. Lorena Bogza a reusit sa stea de vorba cu el la penitenciarul nr 13, unde este incarcerat.

Pana acum nu este clar cine se face vinovat de furtul miliardului, iar personajul cheie, Ilan Sor, a reusit sa fuga odata cu Vlad Plahotniuc. 

Coruptia este cea mai grava problema cu care se confrunta Republica Moldova si nu exista premise ca s-ar dori cu adevarat starpirea ei. O buna parte a oficialilor nu-si declara bunurile si nu-si pot justifica averile. Presedintele igor Dodon, de exemplu, invitat in studioul emisiunii In Profunzime a declarant ca il ajuta mama.

Un lucru este cert: guvernarile s-au tot schimbat, insa Lorena Bogza a ramas la fel: verticala, incisiva si preocupata de problemele celor de acasa. De 15 ani, ea va asteapta in studioul emisiunii In Profunzime pentru a dezbate cele mai fierbinti subiecte.

Articole din aceeasi categorie