29.12.2016

La o saptamana de cand a devenit presedinte de partid, Vlad Plahotniuc si-a publicat pe blog biografia. Vorbeste despre copilarie, studii, dar si primele afaceri - VIDEO

La o saptamana de cand a devenit presedinte de partid, Vlad Plahotniuc si-a publicat pe blog biografia - un text in care vorbeste despre copilarie, studii, dar si primele afaceri. Totusi, liderul PD nu ofera prea multe detalii despre viata sa.

Pe blogul sau, milionarul povesteste ca a avut o copilarie frumoasa si activa.

VLAD PLAHOTNIUC: ”De mic traiesc cu senzatia ca ziua e prea scurta si noaptea - prea lunga, nu-mi ajungea timpul nici atunci, nu-mi ajunge nici acum. De aceea somnul la prânz era cosmarul meu când eram copil, la fel si culcatul seara devreme. Azi ma bucur de libertatea de a dormi 3-5 ore pe noapte.” 

Sustine ca inca din scoala a deprins spiritul competitiv si dorinta de a face mai mult decat i se cere.

”De fapt, cred ca era si o dorinta de a-mi forta limitele, tot timpul credeam ca pot mai mult. Placerea competitiei o traiam la olimpiadele pe raion, unde ocupam mereu locuri de frunte” se lauda Plahotniuc, care precizeaza ca de mic avea ambitii mari, iar in copilarie i-au placut muzica, sportul si lectura. A luat locul doi pe republica la haltere si a facut 6 ani de scoala muzicala.

Omul de afaceri mai spune ca desi a vrut sa faca dreptul, a intrat la Politehnica, nu mentioneaza insa specialitatea. A publicat poze din armata, dupa care sustine ca s-a apucat de afaceri. Primii bani au venit din activitati de comert si servicii, insa nu precizeaza care anume.

Povesteste in schimb ca a vandut in pietele din Belgrad si Macedonia, nu mentioneaza insa ce. Vlad Plahotniuc afirma ca a incercat atunci afaceri cu sali video, insa prima afacere serioasa a fost o tipografie, care tiparea etichete pentru vinarii din Moldova si de peste hotare si care ii aducea, asa cum spune, ”venituri bune si constante”.

Liderul PD mai povesteste ca in continuare a gestionat afaceri in Romania legate de tipografie, iar in Italia a condus  o companie de constructii. In 2001 a preluat o companie petroliera din Moldova, iar apoi au urmat afaceri in turism, media si imobiliare.

Vlad Plahotniuc nu povesteste insa mai nimic despre perioada guvernarii comuniste, in care, potrivit presei, dar si unor politicieni, ar fi fost un apropiat al familiei Voronin. Afirma insa ca in anii 2007-2009 a sprijinit mai multi lideri ai opozitiei de atunci.

”Am facut asta pentru ca îmi doream ca Republica Moldova sa nu mai fie o tara cu o doctrina comunista, îmi doream ca oamenii de afaceri straini cu care ma întâlneam sa nu-mi mai vorbeasca despre regimul comunist de la noi”, scrie democratul, care mai spune, fara sa ofere mai multe detalii, ca aceasta decizie a avut consecinte si asupra familiei. Ulterior Plahotniuc mentioneaza intrarea in politica in 2010, atunci cand a devenit deputat pe listele PD.

Si pentru ca anul acesta a devenit coordonator al coalitiei de guvernare, iar saptamana trecuta liderul partidului care si-a asumat guvernarea, Vlad Plahotniuc sustine ca vrea sa transforme tara intr-un stat modern. 

”Pâna acum, mi-au reusit toate proiectele mari, indiferent cât de lung si greu a fost drumul, indiferent de obstacole”, conchide acesta.

Plahotniuc a vrut sa devina premier la inceputul anului trecut, insa candidatura sa a fost respinsa de Nicolae Timofti. Pana la urma, sef al guvernului a ajuns democratul Pavel Filip, iar Plahotniuc a devenit coordonator al aliantei de guvernare – o functie care nu-i aduce niciun fel de prerogative.

Totusi, el a fost cel care a anuntat ca autoritatile vor lupta, printre altele, cu jocurile de noroc, cu traficul de droguri si ca vor face ordine la vama. Desi democratii spun ca PD nu se se implica in activitatea organelor de forta, dupa promisiunile lui Plahotniuc, oamenii legii au organizat diferite operatiuni si au raportat succese in aceste domenii.