11.07.2018

Kremlinul ataca dur NATO, inaintea summit-ului de la Bruxelles: "Scopul e razboiul"

Cu doar o zi inainte sa inceapa reuniunea cruciala a sefilor de stat din Alianta Nord-Atlantica, Rusia contesta sensul existentei NATO.
Kremlinul ataca dur NATO, inaintea summit-ului de la Bruxelles: "Scopul e razboiul"



Kremlinul a reiterat marti criticile la adresa expansiunii catre Est a NATO, considerând alianta militara ca un “produs al Razboiului Rece” al carui scop este “confruntarea” cu Rusia, dar asigurând ca nu doreste sa se amestece în summitul ei de la Bruxelles, relateaza France Presse si dpa.

Liderii tarilor membre NATO, care se întâlnesc miercuri si joi cu Donald Trump, se asteapta la presiuni din partea presedintelui american, care cere împartirea poverii financiare a Aliantei.

“Aceste dispute nu sunt treaba noastra. Relatia noastra cu NATO este perfect cunoscuta”, a declarat jurnalistilor purtatorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în comentarii citate de agentia de presa de stat TASS.

“Aceasta alianta este un produs al Razboiului Rece si al confruntarii din acea perioada. Ea a fost formata în scopul si în numele confruntarii”, a adaugat Peskov.

“Tot ceea ce ea face pe termen lung - fie ca avanseaza spre frontierele noastre, îsi dezvolta infrastructura militara în directia frontierelor noastre - confirma de fiecare data esenta acestei aliante”, a adaugat el, notând ca Rusia continua sa mentina “contacte destul de modeste” cu NATO.

Rusia vede orice extindere a NATO catre frontierele sale ca un semn de agresiune împotriva ei si o dorinta de a o înconjura, aminteste AFP.

Moscova acuza de asemenea Alianta si Statele Unite ca au intrat într-o cursa “frenetica” de înarmare si distrug “echilibrul militar” în vigoare în Europa de la prabusirea URSS.

NATO si-a marit prezenta în domeniul securitatii în statele baltice si Polonia în ultimii ani, dupa anexarea de catre Rusia a regiunii vecine ucrainene Crimeea, aminteste dpa.

Rusia a ocupat si a anexat peninsula, unde se afla o veche baza navala rusa la Marea Neagra, ca represalii pentru destituirea presedintelui prorus ucrainean în urma manifestatiilor prooccidentale la Kiev în 2014.

Tensiunile cu Rusia se asteapta sa fie un subiect major de discutii la summitul NATO de miercuri si joi.