John KERRY, SECRETAR DE STAT SUA: ”Voi tine un toast si as vrea ca noi sa putem bea. Evident, doar eu si premierul avem parte de acest privilegiu, îmi pare rau. Vom bea pentru voi toti si vreau sa beau pentru parteneriatul si prietenia dintre SUA si Moldova si, în spiritul generozitatii, pentru îndrazneala si curajul cu care Guvernul dvs îmbratiseaza un nou viitor. Bem pentru acest viitor, pentru reintegrarea în Europa, pentru drumul care va asteapta si pentru angajamentul SUA de a va ajuta sa atingeti acest scop.”
Dupa intrevederile oficiale, John Kerry a ajuns in beciurile de la Cricova. Aici, pe langa vinuri moldovenesti, a gasit si o expozitie de haine made in Moldova, iar privirea i-a lunecat pe o rochie vaporoasa si alba.
John KERRY, SECRETAR DE STAT SUA: ”Ma uitam la aceasta frumoasa rochie. Nu stiam ca vin la o nunta subterana. Atâta timp cât nu eu sunt cel pe care încercati sa-l însurati.”
Oficialul american a avut parte de o primire calduroasa din partea ministrului Agriculturii, care si-a etalat cu patos cunostintele in limba engleza.
Vasile BUMACOV, MINISTRUL AGRICULTURII: ”Dle secretar Kerry, bine ati venit în cel mai mare beci din lume, în orasul subteran Cricova!”
John KERRY, SECRETAR DE STAT SUA: ”Am venit aici ca sa felicit oamenii din Moldova pentru parafarea Acordului de Asociere si Acordul de Liber Schimb cu UE, la Vilnius, saptamâna trecuta, si sa garantez suportul SUA pentru voi, în timp ce veti semna Acordul la anul.”
Nu s-a trecut fara peripetii. La un moment dat, sunetul a disparut, insa oficialul nu s-a pierdut cu firea.
John KERRY, SECRETAR DE STAT SUA: ”Cât am mers cu masina prin oras, premierul mi-a descris cladirile, unele reprezentând, evident, o alta perioada, atunci când Uniunea Sovietica exista, iar acum oamenii traiesc cu totul alte oportunitati. Am fost emotionat si am simtit sensul posibilitatilor în care cred oamenii aici. Înainte de a veni aici am învatat ca ”Chisinau”... Sincronizare perfecta!... vine de la ”râu nou”.
Premierul Iurie Leanca a declarat ca vede in Statele Unite un prieten, un partener si un mare sprijin.
John KERRY, SECRETAR DE STAT SUA: ”Am venit azi aici. Voiam sa fiu sigur ca ma opresc pentru a sarbatori drumul pe care Moldova a pornit si care este captivant si plin de posibilitati si pe care noi intentionam sa-l sprijinim cât vom putea.”
Iurie LEANCA, PRIM-MINISTRU: ”Prezenta dvs ne onoreaza, ne mobilizeaza sa continuam pe calea reformei”
Si nu e de mirare, Statele Unite ne onoreaza nu doar cu prezenta, ci si cu o asistenta financiara impresionanta, care se ridica pana acum la 1,1 miliarde de dolari. Tot cu sprijinul Statelor Unite, Moldova a lansat astazi brandul de tara Wine Moldova.
Americanii care au pus azi gura pe vinurile moldovenesti au ramas impresionati.
Jim CUNNINGHAM, ANGAJAT AMBASADA SUA LA BUCURESTI: ”E minunat. E unul dintre cele mai bune vinuri pe care le-am baut vreodata oriunde. Si am trait peste tot în lume.”
Seful diplomatiei americane a primit de la premierul Iurie Leanca o cutie cu patru sticle de vinuri si divinuri moldovenesti. De asemenea, ca orice oficial care a trecut pragul beciurilor, John Kerry va avea la Cricova o caza cu 500 de sticle cu vin rosu. Secretarul de stat american John Kerry a plecat in aceasta seara de la Chisinau spre Israel, unde va vizita Ierusalimul. Kerry urma sa mearga si in Ucraina, insa dupa decizia presedintelui Viktor Ianukovici de a nu semna Acordul de Asociere, si-a anulat vizita la Kiev.
