"Nu am renuntat la Crimeea, dar nu am venit la Geneva pentru a discuta despre Crimeea", a subliniat Kerry.
"Uniunea Europeana va continua eforturile pentru sustinerea Ucrainei din punct de vedere economic, financiar si politic", a afirmat Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.
Statele Unite cer aplicarea imediata a acordului de la Geneva, indemnand Rusia sa se asigure ca militiile proruse din Ucraina depun armele si parasesc institutiile ocupate si avertizand Moscova cu noi sanctiuni daca aceste propuneri nu se vor concretiza. "Am stabilit luarea unor masuri pentru detensionarea situatiei, prin initierea unui dialog national", a declarat secretarul de Stat american, John Kerry, conform CNN.
Kerry a precizat ca Administratia proeuropeana de la Kiev mentine oferta de amnistiere a membrilor grupurilor proruse care parasesc institutiile pe care le ocupa in estul Ucrainei.
"Am stabilit principii, angajamente, cuvinte pe hartie. Dar asteptam actiuni", a spus Kerry, precizand ca vor fi trimisi observatori internationali pentru a verifica daca militiile proruse din estul Ucrainei vor depune armele.
"Daca masurile stabilite nu vor fi aplicate, nu vom avea alta optiune decat impunerea unor costuri suplimentare Rusiei", a avertizat Kerry.
Reprezentantii Ucrainei, Rusiei, UE si Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situatiei din Ucraina, in primul rand prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la militiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. "S-a ajuns la un acord pe etape pentru detensionarea crizei din Ucraina", a spus Lavrov, citat de AFP.
"Am stabilit dezarmarea grupurilor ilegale", a continuat seful diplomatiei ruse, referindu-se la militiile proruse din estul Ucrainei. "Rusia nu are nicio dorinta de a trimite trupe in Ucraina", a insistat seful diplomatiei ruse. Lavrov a subliniat ca situatia de criza din Ucraina trebuie solutionata cu acordul tuturor locuitorilor tarii, pledand pentru respectarea identitatii culturale si a drepturilor tuturor regiunilor ucrainene.
La reuniunea din Elvetia au participat Catherine Ashton, Inaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, secretarul de Stat american, John Kerry, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, si Andrei Descita, seful diplomatiei ucrainene.
