20.04.2012

Iurie Rosca, indignat ca liderii AIE nu vor fi pusi sub urmarire penala

Cererea lui Iurie Rosca de a initia o urmarire penala impotriva lui Lupu, Ghimpu si Filat a fost respinsa. Nemultumit, membrul Comitetului pentru Apararea Constitutiei si Democratiei a depus o plangere impotriva procurorului Lucretia Zaharia, care s-a ocupat de caz.
Iurie Rosca, indignat ca liderii AIE nu vor fi pusi sub urmarire penala

Solicitarea lui Iurie Rosca a fost depusa in luna februarie pe numele Procurorului General Valeriu Zubco. Prin aceasta, fostul lider PPCD cerea tragerea la raspundere penala a liderilor AIE si ii acuza de uzurparea puterii in stat.

Suparat ca cererea sa a fost respinsa, Rosca a apelat iarasi la Procurorul General, expediind pe numele acestuia o plangere de 26 de pagini, prin care prezinta argumente care sa-i sustina cauza.

Potrivit procedurii legale, procurorul ierarhic superior este obligat sa studieze plangerea respectiva si sa decida asupra necesitatii initierii cauzei penale. În cazul unui posibil refuz din partea procurorului ierarhic superior, legislatia în vigoare prevede posibilitatea de atac la judecatorul de instructie.