Potrivit unui comunicat de presa al Guvernului, ordinul a fost primit pentru implicarea premierului in dezvoltarea relatiilor bilaterale in perioada cit a detinut functia de ministru al afacerilor externe si integrarii europene, dar si in calitate de premier.
Iurie Leanca spune ca este onorat pentru distinctia primita. "Sunt convins ca aceasta inalta apreciere va contribui la consolidarea relatiilor bilaterale", a spus Iurie Leanca, mentionand ca este pentru prima data cand primeste o distinctie.
In cadrul evenimentului, Iurie Leanca a primit si Ordinul Prezidential de Excelenta, oferit de ex-presedintele Georgiei, Mihail Saakasvili.
„Stim ca puneti in aplicare reforme dificile pentru aceasta regiune. Este cunoscut faptul ca suntem pe aceeasi cale a democratiei si a unui viitor mai bun pentru cetatenii tarilor noastre. Este o cale lunga si dificila, dar credem ca vom obtine ceea ce ne-am propus", a spus, in cadrul ceremoniei, Avtandil Mikatsadze, insarcinat cu Afaceri al Georgiei in Republica Moldova.
