Ea a început o greva a foamei vineri, 20 aprilie", a declarat Vlasenko, la iesirea din închisoarea Harkiv, unde opozanta ispaseste o pedeapsa de sapte ani de închisoare pentru abuz de putere. "Este o greva a foamei pe termen nelimitat, ea cere încetarea represiunilor politice din tara", a continuat avocatul.
Încarcerata din august, Timosenko, în vârsta de 51 de ani, a fost condamnata în octombrie la sapte ani de închisoare pentru abuz de putere. Ea este judecata din 19 aprilie pentru deturnare de fonduri publice si frauda fiscala în 1997-1998 când conducea grupul Sisteme energetice unite din Ucraina (SEUU), infractiuni pasibile cu 12 ani de închisoare.
Opozanta, care a pierdut alegerile prezidentiale în 2010, denunta aceste urmariri drept o razbunare personala a presedintelui Viktor Ianukovici, care încearca sa o îndeparteze de pe scena politica. Cazul Timosenko a fost criticat în mod deschis de Uniunea Europeana si Statele Unite care vad în acesta motive politice.
