05.02.2016

Iranul semneaza proiecte de 40 de miliarde de dolari cu Rusia si vrea sa vânda petrol Rosneft

Iranul si Rusia au initiat contracte în valoare de aproximativ 40 de miliarde de dolari în vederea construirii unor centrale nucleare, cai ferate, dar si alte proiecte, anunta un consilier al liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, relateaza postul Radio Free Europe-Radio Liberty online. Ali Akbar Velayati a declarat joi, la finalul unei vizite la Moscova, ca a discutat despre unele proiecte cu presedintele rus Vladimir Putin.
Iranul semneaza proiecte de 40 de miliarde de dolari cu Rusia si vrea sa vânda petrol Rosneft

Teheranul este interesat sa obtina de la Moscova imprumuturi in vederea finantarii unor proiecte in domeniul cailor ferate si energiei nucleare, a precizat el.

Un pachet de proiecte a fost semnat în ultimele luni si este "pregatit sa fie implementat", a declarat Velayati. Iranul discuta de asemenea despre achizitii suplimentare de armament din Rusia si despre vânzarea de petrol catre cea mai mare companie ruseasca de stat, gigantul Rosneft, a spus consilierul liderului suprem iranian.

"Exista o vointa a partii iraniene de a livra zilnic companiei (Rosneft) volume corespunzatoare de petrol", a spus el, adaugând ca asemenea vânzari "ar putea deveni o sursa suplimentara de finantare" a unor proiecte comune.

Sursa: MEDIAFAX.RO