14.11.2019
Ion Chicu are o vila, doua automobile si trei terenuri agricole. Cine este, cum a intrat in politica si ce avere are noul prim-ministru al tarii - VIDEO
Candidat la alegerile parlamentare din ‘98 pe listele Partidului Reformei, condus atunci de Mihai Ghimpu, Ion Chicu si-a construit cariera, in mare parte, ocupand diverse functii in ministere. Anterior, a facut parte din aceeasi echipa cu Igor Dodon, pe timpul guvernului Tarlev. Iar in 2018, a fost propus in functia de ministru al finantelor de Pavel Filip.

Cariera lui Ion Chicu a inceput la Academia de Studii Economice, pe care a absolvit-o si unde a activat timp de 2 ani. Apoi, este numit director executiv la holdingul Moldacom, despre care anterior presa a scris ca apartine fostului Ministru al Transporturilor, Iurie Chirinciuc. Potrivit Moldstreet, coincidenta sau nu, pe aceeasi adresa cu cea a “Moldacom: si-au avut resedinta mai multe companii implicate in Laundromat-ul rusesc.

Din 2005, Chicu ocupa diverse functii la mai multe ministere, iar in 2008 devine consilierul Zinaidei Greceanii, care pe atunci era prim-ministru. La sfarsitul lui 2018, Chicu este propus in functia de ministru de democratul Pavel Filip. 

Igor Dodon si Ion Chicu au facut parte din aceeasi echipa pe timpul guvernului Tarlev. Dupa alegerile parlamentare din acest an, cei din blocul ACUM sustineau ca detin informatii potrivit carora PD si PSRM s-ar fi inteles sa desemneze un premier…

Toti ce vizati negau atunci informatiile, dar Chicu spunea ca ar fi acceptat o asemenea functie. Iar acum 4 luni, Igor Dodon l-a numit pe Chicu consilier, spunand ca mizeaza pe conlucrarea pe care au avut-o pe timpul guvernarii comuniste. In ultimele sale mesaje pe pagina de facebook, Chicu a acuzat oficialii europeni de criza politica din Moldova si furtul miliardului. Postarea, care a devenit virala, a fost stearsa de pe pagina lui Chicu. 

Acesta a declarat pentru 2017 un venit de aproape un milion de lei, trei terenuri agricole, o vila si doua automobile. In 2018, acesta mai declara ca esta asociat la Adamil Lux SRL cu o cota de 25 la suta, dar si la Tandem Lux SRL cu o cota de 50 la suta. 

Articole din aceeasi categorie