11.12.2019
Interviu cu analistul Armand Gosu. Zelenski a dovedit ca face fata unor negocieri dure cu Putin. Si de ce vor rusii un acord de tranzit al gazului cu Ucraina, desi au aproape gata Nord Stream si South Stream
Rezultatele negocierilor de la Paris sunt mai degraba modeste. Blocajul principal, acelasi de mai multi ani, este in privinta primului pas. Putin conditioneaza retragerea din Donbass si predarea controlului frontierei catre granicerii ucraineni de organizarea alegerilor locale. Ucraina vrea ca rusii sa se retraga inainte de organizarea acestor alegeri locale.

Interviul de mai jos cu Armand Gosu este in fapt o discutie mai lunga despre Ucraina si Rusia, cu multe trimiteri istorice necesare, si cu o privire asupra contextului international. Armand Gosu este istoric de profesie, cunoaste nemijlocit aceste tari, este domeniul lui principal de competenta, de peste 20 de ani.

La sfarsitul discutiei Armand Gosu da cateva elemente importante pentru a intelege negocierile dintre Rusia si Ucraina pe partea energetica. De ce cere Gazprom un acord de tranzit cu Ucraina daca Putin construieste Nord Stream si South Stream?

___________________________________________________________________________________________________________

S-a incheiat luni, 9 decembrie, summitul de la Paris, in formatul Normandia, la care au participat pe langa presedintii Ucrainei si Rusiei, cancelarul Germaniei, Angela Merkel si presedintele Frantei Macron. S-a dat publicitatii un comunicat, e peste tot postat, dar conferinta de presa n-a adus prea multa lumina…. sau asteptarile erau mult mai mari. Ambasada Ucrainei la Bucuresti, tot mai activa in ultimii ani, l-a tradus si distribuit la toata presa din Romania. Deci, documentul e destul de cunoscut. Cum comentati rezultatele summitului?

Avem un comunicat al summitului, mai avem ceva detalii care au fost date „pe surse”… Deci, ne putem face o idee. Sunt cateva intelegeri importante privind incetarea focului, schimbul de prizonieri si extinderea misiunii OSCE. Dar aveti dreptate, asteptarile erau mult mai mari. Nerealist de mari.

Mai ales din cauza presiunii la care era supus presedintele Zelenski. Liderii a trei importante partide din opozitie au semnat saptamana trecuta un acord prin care-i cer presedintelui sa nu accepte nici un fel de compromis care sa duca la federalizare, abandonarea proiectului integrarii europene si euro-atlantice, sa nu accepte alegeri in zonele ocupate, controlate de separatistii pro-rusi, sa insiste pentru evacuarea trupelor rusesti, pentru dezarmarea militiilor separatiste si – mai ales – pentru preluarea controlului asupra granitei de stat dintre Ucraina si Rusia in sectorul Lugansk si Donetk.

Rezultatele summitului sunt modeste, dar nici nu aveau cum sa fie altfel. In documentul final nu e nimic spectaculos. Presedintele Zelenski a dovedit ca face fata unor negocieri dure cu Putin, deci cei care afirma ca e doar un actoras naiv, prada sigura a diplomatiei rusesti, se inseala.

Au fost mari demonstratii, mai ales in capitala si in vestul Ucrainei, cele mai mari demonstratii de la Euromaidan, adica din ultimii sase ani.

Da, o miscare puternica de respingere a oricaror concesii. Sute de mii de oameni au iesit in strada sa protesteze. Marile canale de stiri din Vest au relatat pe larg despre asta. Cancelariile occidentale sunt putin derutate, nu cu multe luni in urma in Ucraina fusese ales presedintele, cu un scor zdrobitor, si care se bucura de o cota de incredere impresionanta. Unele lozinci sunt si o prelungire a campaniei electorale din primavara.

Situatia e tensionata mai ales in capitala. Sunt si tabere de corturi montate langa resedinta presedintelui Zelenski, cu demonstranti care cer liderului de la Kiev sa nu tradeze interesele nationale. Asta nu inseamna ca noua administratie e pe cale sa se prabuseasca. Tine si de specificul vietii politice ucrainene, care e mult mai vioaie, mai agitata. Asta e si farmecul Ucrainei.

Deci, ce s-a decis in fapt la Paris?

Pana la sfarsitul anului sa faca schimb de prizonieri. Adica, toti prizonierii sa fie eliberati si repatriati. Incetarea deplina a focului, retragerea combatantilor si a armamentului de pe linia frontului in punctele fierbinti din Donbass. Sunt doua localitati, Petrovskoe, unde e mai veche discutia, si Zolotoe. Astea sunt sate in regiunea Lugansk, din ce-mi amintesc.

Dar in privinta controlului frontierei, cea mai delicata tema din acordul de la Minsk? Este vorba de o granita de 400 km lungime.

De peste 400 km. Pe care o controleaza rusii. Kievul a conditionat implementarea partii politice a acordului de la Minsk de retragerea rusilor si de controlul asupra frontierei. Partea politica, adica organizarea alegerilor locale si discutarea statului special al zonelor separatiste in cadrul Ucrainei, modificarea Constitutiei.

Putin a conditionat retragerea din Donbass si predarea controlului frontierei catre granicerii ucraineni de organizarea alegerilor locale. Fostul presedinte Petro Porosenko, dar si actualul, Vladimir Zelinski, le-au cerut rusilor sa se retraga mai intai, iar granita de stat dintre regiunile Lugansk, Dontk din Ucraina si si regiunea Rostov din Rusia sa fie si sub controlul ucrainenilor. Este evident de ce. Pentru ca sa opreasca infiltrarea trupelor ruse si a separatistilor pro-rusi. Dupa care, ucrainenii promit sa organizeze alegeri locale, in zonele controlate de separatisti. Aceasta era o problema vitala pentru Kiev. Ca si revenirea in zona controlata de separatisti a oamenilor alungati de la casele lor. Vorbesc de populatie civila.

Blocajul continua in aceasta problema. Nu s-a putut avansa. Putin continua sa ceara alegeri, iar Zelenski controlul frontierei. Pozitia Kiev-ului a fost sustinuta la Paris, ca si altadata, de Angela Merkel. Deci, nu s-a decis data organizarii alegerilor locale in zonele ocupate. Aceste alegeri sunt fundamentale pentru fixarea viitorului zonelor separatiste. Implicatiile lor pot fi dramatice pentru viitorul intregii Ucraine, dar si a viitorului raporturilor ruso-ucrainene.

Deci, pozitia Kremlinului a ramas neschimbata. Moscova cere Kievului sa negocieze direct cu separatistii, repetand invariabil ca in Donbass e un razboi civil la care Rusia nu participa. In acelasi timp, prin aceste negocieri directe, Putin incearca sa-i legitimeze pe liderii separatistilor pro-rusi din Donbass. Pentru a intari si pozitiile acestor lideri locali. Moscova doreste ca ei sa ramana la putere si dupa incheierea conflictului. De asta si trebuie sa le creasca profilul.

Zelenski a refuzat categoric sa negocieze cu acestia, ba mai mult, i-a cerut lui Putin includerea in Grupul Trilateral de contact din Minsk si a unui reprezentant al refugiatilor din zonele ocupate de militiile separatiste. Vorbim de doua milioane de refugiati care n-au nici un reprezentant la negocieri, deci e un argument puternic pentru Zelenski.

In comunicatul de la finalul summitului de la Paris se vorbeste despre includerea formulei Steinmeier in legislatia ucraineana. Ce inseamna formula Steinmeier?

Steinmeier, inainte sa fie presedinte al Germaniei, a fost ministru federal de Externe. In aceasta calitate, Frank-Walter Steinmeier, a participat la discutiile in formatul Normandia. El a prezentat „formula” la summitul din octombrie 2015. De ce atunci?

Ne intoarcem putin in timp, ca sa intelegeti contextul. Exista un pachet de documente intre Kiev si Moscova, dintre care unele prevederi se contrazic. Primul document este protocolul de la Minsk, din septembrie 2014, dupa infrangerea majora de la Ilovaisk, cand armata ucraineana a fost prinsa ca intr-un cleste la sud de Donetk. Al doilea este Acordul de la Minsk, din februarie 2015. De fapt, acum intra in functiune formatul Normandia, la negocierile din capitala Republicii Belarus participand Franta, Germania, Rusia si Ucraina. Formatul Normandia se infiintase in Franta, in iunie 2014, cand la ceremonia de 70 de ani de la debarcarea Aliatilor din Normandia, liderii Germaniei, Frantei, Rusiei si Ucrainei s-au intalnit pentru prima data in acest grup. La Minsk, in februarie 2015, au decis atunci si asupra unui calendar de reglementare. Primul pas era adoptarea unei legi privind statutul special al zonelor controlate de separatisti din Donbass. O luna mai tarziu, la mijlocul lui martie 2015, Consiliul National de Securitate si Aparare de la Kiev aproba un proiect de lege iar apoi Rada Suprema il voteaza. Insa, a fost imediat contestat, iar sustinatorii continuarii procesului de reglementare a conflictului acuzati de tradare. Pentru a depasi acest blocaj, in octombrie 2015, ministrul federal de Externe, Steinmeier, a prezentat la Paris, la al doilea summit al formatului Normandia un plan privind ordinea pasilor in care se va implementa legea privind statutul special.

Ce inseamna concret asta?

Cele patru diplomatii au si negociat un text, care spune ca la ora 20.00 in seara zilei in care au loc alegeri locale in regiunile controlate de separatisti, conform legislatiei Ucrainei, va deveni temporar valabila legea privind statutul special pana in ziua in care OSCE va publica raportul final privind alegerile din aceste regiuni. Legea intra definitiv in vigoare doar daca echipa de monitorizare a OSCE constata ca s-au respectat standardele europene in alegerile locale, adica au fost libere si corecte. Deci, pare o prevedere tehnica. Insa, opozitia de la Kiev si o parte din corpul de experti sunt de alta parere si-l acuza pe Zelenski ca e o concesie mult prea mare pe care o face lui Putin.

Asta spune ceva despre totala neincredere intre Moscova si Kiev. E imposibil de avansat in reglementarea politica a conflictului cata vreme nu exista nici un gram de incredere.

E important sa retineti, aceasta formula Steinmeier a fost un pretext pentru a bloca negocierile, nimic mai mult. In primul rand, de catre Ucraina. In societatea ucraineana, pierderile de vieti omenesti, de bunuri materiale, aceste emotii intense generate de tot felul de stiri negative, dezamagirea fata de lipsa de reactie a unor cancelarii occidentale, toate acestea au dus la cresterea neincrederii fata de Vest. Si la Kiev ca si la Bucuresti exista suspiciunea ca Vestul, in primul rand Germania, ar vrea sa bata palma cu Rusia si sa reia afacerile obisnuite. Singura Ucraina, din cauza faptului ca e in razboi cu Rusia, ar impiedica asta.

Si din cauza acestei neincrederi in partenerii occidentali, vreme de trei ani functionarea formatului Normandia a fost blocata.

Cum s-a ajuns la acest summit, al patrulea al formatului Normandia?

Berlinul si Parisul si-au manifestat destul de vocal dezamagirea ca medierea lor pare sa esueze din cauza acestui blocaj. De aceea au pus presiune pe Kiev. Insa si Merkel si Macron nu-i puteau cere lui Porosenko sa adopte masuri ce ar putea fi interpretate drept concesii inaintea campaniei electorale. La randul sau, Porosenko a declarat chiar inaintea turului intai ca intalnirea in formatul Normandia va avea loc imediat dupa alegeri. MAE francez a raspuns cu un comunicat in care reconfirma interesul pentru reluarea negocierilor intre Ucraina si Rusia, imediat dupa alegeri. Cu doar cateva zile inaintea turului al doilea, Porosenko a revenit spunand ca tot in Normandia, la inceputul lunii iunie, cu ocazia ceremoniei dedicate implinirii a 75 de ani de la debarcare, va avea loc urmatorul summit. Numai ca alegerile au fost castigate de Zelenski, care imediat a fost acuzat de fostul presedinte si de alti lideri ai opozitiei ca va face concesii dramatice ce vor compromite viitorul Ucrainei.

Momentul decisiv a fost vizita facuta in Vest de noul presedinte, 17 iunie la Paris, 18 iunie la Berlin. Reunirea formatului Normania era si in programul electoral al lui Zelenski. Asta si explica disponibilitatea acestuia de a gasi o solutie cu ocazia consultarilor care au avut in timpul verii, intre consilierii celor patru lideri care au stabilit conditiile pentru un nou summit. E un pachet de conditii, de la schimbul de prizonieri, la retragerea trupelor si armamentului de pe doua aliniamente. Schimbul de prizonieri a fost spectaculos, a tinut cateva zile prima pagina a presei internationale, Parisul si Berlinul au afirmat ca e un pas serios pentru reluarea dialogului. A avut loc si o discutie telefonica intre Putin si Zelenski iar cei doi au promis ca vor prezenta cat de curand o data pentru summit. Marele impediment era acceptarea de catre Ucraina a formulei Steinmeier, cea care blocase vreme de trei ani mecanismul Normandia.

La 1 octombrie presedintele Zelenski a anuntat ca este de acord cu formula Steinmeier care stabileste conditiile implementarii legii statutului special in unele regiuni din Donbass. Acest anunt a generat un val de proteste in Ucraina. Nici explicatiile date de presedinte ca e doar o chestiune tehnica, nici promisiunea ca va ridica la summit si problema restituirii Crimeei, anexata de Rusia in martie 2014, n-au putut sa calmeze opozitia politica si o parte a opiniei publice. La 12 noiembrie, partea rusa a indeplinit ultima conditie prin retragerea unor unitati separatiste de pe linia frontului. Astfel, la 15 noiembrie, liderii celor patru puteri participante la formatul Normandia au anuntat data de 9 decembrie, pentru al patrulea summit.

Au fost inregistrate progrese in ultimii trei ani? De unde vine aceasta insistenta a Vestului, dar si a presedintelui Zelenski, pentru reluarea incercarilor de reglementare in conflictul Rusia-Ucraina? Rusia le-a dorit?

Rusia n-a aratat vreo disponibilitate, in acelasi timp e un context bun pentru Berlin si Paris de a forta reluarea aceste negocieri. Sunt foarte multe piese pe tabla in acest moment. O sa incerc sa le descriu pe fiecare.

Dupa alegerile din Ucraina s-a schimbat atmosfera politica din tara. Oamenii sunt obositi de razboi. Inca din campanie, Zelenski a aratat disponibilitate pentru gasirea unui compromis. Chiar pentru unele concesii, pot spune.

Noul presedinte a renuntat la retorica agresiva fata de Putin, a scos tema razboiului de pe primul loc al agendei zilnice de comunicare. Si pentru asta, opozitia l-a acuzat ca tradeaza interesele Ucrainei, sute de mii de oameni au marsaluit cerand sa nu se faca nici nu fel de concesii la Paris. Insa, noul presedinte e in primul rand un pragmatic.

Costurile razboiului sunt destul de mari. Partenerii din Occident fac presiuni pentru implementarea reformelor, birocratia ucraineana da vina pe razboi ca sa conserve sistemul. Investitorii straini nu se inghesuie, invocand acelasi razboi care nu se mai termina si absenta reformelor.

Dezghetarea consultarilor in format Normandia relanseaza dialogul Kiev-ului cu Berlin si Paris care au investit politic in aceste negocieri. Un esec le-ar pune intr-o lumina proasta, tocmai acum cand incearca sa promoveze autonomia strategica a Europei in raport cu aliatul transatlantic. Merkel si Macron lucreaza impreuna cu Putin si Zelenski spre a cauta solutii de compromis. Numai ca influenta lor la Kiev este uriasa, iar la Moscova foarte redusa. Asta face ca Berlinul si Paris, oricate declaratii frumoase ar produce, nu au cum sa fie un intermediar onest, echilibrat si eficient intre Kiev si Moscova.

Mai ales ultimele declaratii ale lui Macron despre moartea cerebrala a NATO si atitudinea fata de Rusia care trebuie tinuta aproape, cu care Vestul trebuie sa se impace si sa lucreze impreuna.

M-am uitat la conferinta de presa de la summitul NATO de la Londra, a presedintilor Trump si Macron si nu am vazut deosebiri fundamentale in atitudinea lor fata de Rusia lui Putin.

Excelenta observatie. Atat la Trump cat si la Macron exista o abordare extrem de pragmatica a relatiei cu Rusia. Si unul si altul au nevoie, din motive diferite, sa readuca Rusia lui Putin, in marele joc geopolitic. Unul vrea s-o foloseasca impotriva Chinei, celalalt ca sa se desprinda din bratele americanilor.

Declaratiile lui Macron cum sunt privite la Kiev? Cum explicati aceasta spectaculoasa schimbare de politica externa a Frantei?

In Ucraina atat opinia publica cat si oamenii politici au destul de putina incredere in liderii occidentali, astfel ca declaratia lui Macron n-a facut decat sa le intareasca suspiciunile.

Cat priveste politica externa a Frantei…. nu e nimic nou. Astfel de schimbari bruste de directie tin chiar de specificul diplomatiei franceze. Daca regii Frantei nu s-ar fi aliatul cu sultanii otomani impotriva Habsburgilor, mai exact impotriva lui Carol al V-lea, rege al Spaniei si imparat al Imperiului romano-german, Ungaria medievala n-ar fi fost transformata in pasalac, iar Viena n-ar fi fost asediata incepand cu 1529. Si daca generalul Bonaparte n-ar fi invadat Egiptul otoman creand conditiile pentru formarea „monstruoasei coalitii” dintre tarul Rusiei si padisahul otoman, n-am fi avut flota militara a Rusiei in Mediterana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, si nici campania lui Suvorov din Italia si Elvetia. Mai recent, generalul de Gaulle a scos Franta din structurile NATO, unde a revenit abia de un deceniu. Deci, nu e nimic nou.

Stiti, adesea se vorbeste despre traditionalele relatii bune dintre Rusia si Germania. Pentru cineva care stie mai mult decat istoria ultimei jumatati de secol, pot sa va spun ca relatiile dintre Franta si Rusia au o traditie cu mult mai solida si au fost infinit mai stranse. Trebuie doar sa va uitati la harta fizica a Europei, la dimensiunea campiei nordice europene, ca sa intelegeti si de ce unitatea Germaniei a intarziat atat de mult ca sa se realizeze.

Iar declaratiile lui Macron au fost estompate de audierile de la Washington, de scandalul Ukrainegate. Cat de tare au slabit relatiile dintre SUA si Ucraina din aceasta cauza?

Sunt foarte tare afectate, fara discutie. Este un dezastru de proportii pentru Kiev. Iar varianta promovata de Trump, potrivit careia nu Rusia ci Ucraina e vinovata de interferente in alegerile americane din 2016, va avea consecinte pe termen lung asupra increderii intre cei doi parteneri. Insa, semnalele sunt contradictorii; de pilda in vremea administratiei Trump livrarile de arme letale catre Ucraina au fost mai mari decat sub Barack Obama.

Cu toate scenariile avansate de Trump, Ucraina stie ca este prizoniera SUA, ca nu se poate baza pe ajutorul Germaniei sau Frantei care n-o vor sustine intr-un conflict cu Rusia. Zelinski intelege ca Spania, Italia, Franta, Olanda, Germania nu vad in Rusia o amenintare serioasa si ar vrea sa se intoarca la business as usual, pe cand balticii, polonezii si romanii vad in ea o amenintare existentiala. Numai ca aceste state nu-i pot asigura sustinerea necesara, nici militara si nici diplomatica. Deci, Kiev-ul depinde de parteneriatul strategic cu Washington, e garantia supravietuirii statului ucrainean.

Si totusi, in ultimele luni, Putin s-a concentrat pe aspectul energetic al relatiei cu Ucrainei, pe negocierea unui nou acord de tranzit a gazului. Si n-a spus nimic de Donbass sau de formatul Normandia. De ce?

Acele regiuni ocupate de separatistii pro-rusi din Donbass il costa pe Putin – aici difera evaluarile expertilor – intre 2 si 5 miliarde de dolari anual. Facem un calcul pe cifra cea mai optimista pentru Moscova, 2 miliarde, data de un fost consilier economic al lui Putin. In acele zone controlate de separatisi din Lugansk si Donetk, Rusia cheltuie de trei ori mai mult decat in Iakutia sau de 5 ori mai mult decat in regiunea Stavropoli. Din cauza acestui razboi, Rusia a inregistrat o hemoragie de sute de miliarde de dolari. Investitiile sunt la cel mai scazut nivel din istoria recenta. Pe langa asta, perla coroanei, copilul de suflet al lui Putin, concernul Gazprom, e supus sanctiunilor internationale, are de platit amenzi.

Nu intamplator, in ultimele luni, negocierile dintre Kiev si Moscova s-au concentrat pe dosarul gazului. E cel mai complicat, iar fara un acord, de la 1 ianuarie, aprovizionarea Europei cu gaz rusesc ar putea sa traverseze o noua criza.

Tribunalul de arbitraj de la Stockholm, unde Rusia a dat in judecata Ucraina, a amendat Gazprom cu 2,6 miliarde de dolari. Amenda n-a fost platita. Rusia, desi ea a introdus actiunea la tribunal, nu vrea sa recunoasca decizia instantei. Ucraina cere Gazprom sa-si plateasca amenda, nu cash ci in mii de metri cubi de gaz. Putin nu vrea sa accepte pentru a nu-si strica imaginea publica. El spera sa anunta victorios semnarea unui nou acord de tranzit, fara sa mentioneze plata amenzii. Multa lume se intreaba ce rost au aceste negocieri daca Putin a construit Nord Stream si South Stream, tocmai pentru a ocoli teritoriul Ucrainei. Gazprom anuntase cheltuirea a peste 16 miliarde de dolari pentru conductele respective.

Daca tot fac conductele, de ce Rusia cere acum un nou contract de tranzit? Pentru ca nu s-au incheiat lucrarile de constructie. Si chiar daca ar fi date in folosinta, conductele respective tot n-ar acoperi necesarul de tranzit pe timp de iarna. Deci, toata aceasta campanie publicitara in jurul conductelor se incheie cu o concluzie putin anticipata. Oricat a incercat sa evite negocierile cu Ucraina, Rusia tot la reteaua de tranzit si depozitele din aceasta tara trebuie sa recurga. Atunci, de ce s-au cheltuit miliarde si miliarde daca nu s-a rezolvat problema ocolirii Ucrainei? Pentru ca prietenii lui Putin, implicati in construirea conductelor de gaz, sa puna mana pe uriasele resurse financiare ale Gazprom. Deci, contribuabilul rus, pentru ca Gazprom e companie de stat, plateste de doua ori, odata pentru prietenii lui Putin, ca sa construiasca o conducta gigantica, a doua oara pentru a plati taxele de tranzit prin Ucraina. Ar fi iesit, oricum, mai ieftin doar cu plata tranzitului, circa 2 miliarde de dolari pe an. Adica tocmai banii pe care-i cheltuie Rusia sa tina in viata cele doua fictiuni statale pro-ruse, Republica Populara Donetk si Republica Populara Lugansk.

Si cum o sa rezolve Gazprom problema acordului de tranzit?

Negocierile continua. Sunt foarte dure, Kievul nu va ceda. Un scenariu despre care se vorbeste in soapta este semnarea a doua documente. Un acord de tranzit, pe care Putin sa-l anunte ca o mare victorie a Gazprom. Si semnarea unui alt document, ceva mai discret, prin care Gazprom se angajeaza sa plateasca 2,6 miliarde dolari catre Ucraina, fara ca documentul sa specifice ca este plata amenzii decisa de Tribunalul de arbitraj de la Stockholm. In aceste luni, presedintele Putin s-a comportat ca director general al Gazprom, ale carui interese comerciale se confunda cu interesele nationale ale Rusiei.

Unii comentatori au tras concluzia ca Putin ar renunta si maine la enclavele separatiste din estul Ucrainei, numai ca ar face aceasta in conditiile dictate de el. De unde si atitudinea mult mai relaxata a noii administratii de la Kiev, care nu vrea inapoi aceste teritorii in orice conditii.

Articole din aceeasi categorie