Traian Basescu s-a aratat ingrijorat de faptul ca presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, a fost demis. "Sper sa nu fie afectat procesul de acordare a cetateniei pentru cetatenii Republicii Moldova. Ma ingrijoreaza ca s-a produs o schimbare la Agentia pentru Acordare a Cetateniei. A fost numit un om politic. Consider o mare nedreptate a istoriei , ca cetatenii Republicii Moldova sa nu poate circula fara granite in UE", a mentionat politicianul.
Presedintele suspendat sustine ca Vladimir Voronin este un tip de politician cu limbaj dublu. ”In campania din 2005, Voronin una ne spunea noua si alta spunea la Moscova. Noi am folosit acest lucru pentru a putea promova integrarea europeana a Republicii Moldova. El nu a putut sa reactioneze negand integrarea europeana, chiar daca nu si-o dorea, pentru ca vorbea public despre apropierea de UE", a punctat oficialul roman.
Totodata, politicianul a mentionat ca pana in 2014 avea un obiectiv si anume sa acorde peste 10 mii de burse pentru tinerii din Republica Moldova. "Voi face acest lucru cand revin la guvernare, imi plac misiunile imposibile”, a specificat Traian Basescu.
De asemenea, presedintele suspendat este de parere ca tara noastra si Romania se vor uni in interiorul Uniunii Europene. "Nu vreau sa fie o interpretare gresita. Asa cum ne-am unit cu Ungaria, Bulgaria asa ne vom uni si cu Republica Moldova cand se va integra in UE", a mentionat Basescu.
Traian Basescu nu a ratat ocazia sa-l critice pe Victor Ponta. "Nu stiu daca omul acesta nu si-a plagiat si anul nasterii. Omul asta poate fi chiar el plagiat. Voronin si Ponta sunt totuna. Acesta vine la Chisinau. Aveti grija sa nu va minta", a declarat oficialul roman.
Mai mult, Basescu s-a referit si la condamnarea regimului totalitar comunist, decizie luata de Parlamentul de la Chisinau saptamana trecuta. " Interzicerea secerei si ciocanului este un lucru extraordinar si este o piatra pentru temelia Republicii Moldova", a mentionat politicianul.
Traian Basescu spera ca dupa referendum sa revina la Cotroceni, iar relatiile dintre tara noastra si Romania sa nu fie afectate in niciun fel. "Este foarte greu, este o misiune imposibila, dar si eu sunt un politician imposibil, nu ma las pana nu pierd", a conchis Basescu.
Traian Basescu a fost suspendat cu 258 de voturi "pentru", in conditiile in care erau necesare 217 voturi. Impotriva suspendarii presedintelui Basescu s-au inregistrat 116 voturi. Referendumul va avea loc pe 29 iulie. Pentru ca Basescu sa fie demis din functie, rata de participare la referendum trebuie sa fie de 50% +1.
