Democratul Andrian Candu spune ca despre modificarea sistemului electoral se discuta in cadrul coalitiei, insa nu s-ar ajunge la un consens. Totodata, el a mai spus ca alegerile trebuiesc organizate in perioada lunilor noiembrie - februarie, insa cel mai probabil alegerile vor fi la sfarsitul lunii noiembrie, pana la sarbatorile de iarna.
"Este foarte dificil sa faci campanie electorala in timpul sarbatorilor de iarna. Oamenii trebuie sa fie lasati sa sarbatoreasca. Exista si impedimentul din punctul de vedere a conditiilor climaterice", a spus Candu. Potrivit democratului, PD nu va insista pe modificarea sistemului de vot si se va conforma majoritatii.
Totodata, liberal-democratul Vadim Pistrinciuc sustine ca PLDM s-a declarat impotriva modificarii sistemului de vot in actualul mandat dupa un sir de analize si consultari cu partenerii europeni.
"Este contrar practicii europene pentru a face astfel de modificari, insa discutii in coalitie exista. Noi parerea ne-am expus-o. Este una care nu ne-a schimbat-o nimeni", a subliniat Pistrinciuc.
De cealalta parte, deputatul PCRM, Violeta Ivanov, este de parere ca coalitia poate amana alegerile si pentru luna mai sau chiar iunie. "Reformele actualei guvernari ne-au adus la sapa de lemn. Societatea nu mai poate suporta acest dezastru. Poate exista situatia de sub control si alegerile pot intarzia", a precizat Violeta Ivanov.
