23.12.2011

In cautarea unui loc de munca. Somerii de la "periferia" zonei euro se inghesuie in Germania

Grecii si spaniolii care simt ca nu mai au sanse sa-si gaseasca un loc de munca se inghesuie in Germania, potrivit datelor oficiale publicate joi de guvernul de la Berlin.
In cautarea unui loc de munca. Somerii de la "periferia" zonei euro se inghesuie in Germania


Cifrele institutului german de statistica arata ca numarul imigrantilor a crescut puternic odata cu escaladarea crizei datoriilor de stat.


Astfel, economia puternica si rezistenta a Germaniei atrage somerii statelor lovite de criza din zona euro.


Numarul imigrantilor din Grecia a crescut cu 84% in prima jumatate a acestui an fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp ce numarul spaniolilor care au venit in Germania a crescut cu 49%.


In total, numarul imigrantilor a urcat in perioada analizata cu 67.000. "Se remarca cresterea puternica a imigratiei din statele Uniunii Europene afectate in mod deosebit de criza financiara si cea a datoriilor de stat", noteaza institutul de statistica.


Germania a iesit mai repede decat alte economii din UE din criza financiara mondiala din 2008-2009, cu o crestere estimata la 3% a Produsului Intern Brut in acest an, datorata consumului intern si exporturilor solide.


In Grecia, somajul a ajuns la 17,7% si se estimeaza ca va continua sa creasca anul viitor. in spania, rata somajului a depasit deja de cateva luni pragul de 20%.


Prin contrast, somajul din Germania este la minimul ultimilor 20 de ani, de 6,9%.


"Zi de zi sunt asaltat cu telefoane din Grecia, de la oameni care cauta un loc de munca. N-am mai vazut asa ceva. Multi sunt foarte bine calificati. Am putut angaja numai doi oameni, insa nu mai multi - numarul clientilor nu creste", comenteaza patronul unui restaurant grecesc din Berlin.