10.09.2014

Ilan Shor: "Banca de Economii va cumpara Unibank din rezervele proprii"

Banca de Economii va cumpara Unibank din rezervele proprii. Asta spune presedintele BEM, Ilan Shor, care da asigurari ca pachetul statului la aceasta banca nu se va diminua. Banca Nationala examineaza documentele depuse de BEM si urmeaza sa decida daca autorizeaza sau nu tranzactia.

Ilan SHOR, PRESEDINTE BEM: ”Avem rezervele noastre”.

Expertul economic Alexandru Savva a explicat, pentru Europa Libera, ca daca Banca de Economii va cumpara Unibank din lichiditati, asta inseamna ca banca va ramane din nou fara bani. O treime din acesti bani sunt insa ai statului, intrucat Guvernul detine pachetul de 33 la suta din actiuni.

Ilan SHOR, PRESEDINTE BEM: ”In urma cumpararii actiunilor unibank, pachetul statului nu va avea de suferit”.

Dorin DRAGUTANU, GUVERNATOR BNM: ”Nu este vorba de o fuziune, pur si simplu bem va cumpara 100% din unibank, daca era fuziune, se diminua cota, asa, nu afecteaza cota statului”.

Daca ulterior se va decide totusi o fuziunea celor 2 banci, statul va fi pus in fata unei alegeri: sa investeasca in capitalul social al noii structuri bancare sau sa nu faca acest lucru si sa-si piarda pachetul de control.

Andrian CANDU, MINISTRUL ECONOMIEI: ”Statul poate sa gaseasca bani daca este nevoie, atunci cand trebuie.”

Anatol ARAPU, MINISTRUL FINANTELOR: ”Noua ni s-a propus aceasta tranzactie, vom face o analiza si vom vedea ulterior ce decidem”.

Omul de afaceri Ilan Shor a negat astazi ca ar detine, chiar si prin persoane de incredere, actiuni la Unibank. La sfarsitul lunii aprilie, milionarul a ajuns in fruntea Bancii de Economii, fiind ales presedinte al Consiliului de Administratie. El reprezinta o banca de stat din Rusia care a cumparat o patrime din actiunile Bancii de Economii. Tranzactia a fost criticata de mai multi politicieni, dar si experti.