"Facem un nou pas în politica de austeritate, am aprobat un decret privind regimul retributiilor directorilor si angajatilor companiilor publice", a declarat purtatorul de cuvânt al guvernului, Soraya Saenz de Santamaria. Executivul a stabilit criterii comune de salarizare si plafoanele retributiilor, care vor fi mult inferioare celor din companiile similare din sectorul privat.
Companiile publice vor fi împartite în trei categorii, în functie de marime. Astfel, în companiile cele mai mari salariul maxim va fi de 105.000 euro pe an, pentru cele de dimensiuni medii de 80.000 de euro, iar în cele mai mici retributiile anuale nu vor putea depasi 55.000 de euro.
![]()
Guvernul nu a precizat economiile care vor fi obtinute prin aceasta masuri, dar, având în vedere ca reducerea va fi în medie de 15%-30%, acestea vor fi substantiale, a spus purtatorul de cuvânt. Spania a înregistrat anul trecut o crestere economica de 0,7%, dar în primul trimestru va reintra în recesiune, ceea ce obliga guvernul sa ia noi masuri de austeritate pentru a reduce deficitul bugetar de la circa 8% la 4,4%, conform angajamentului asumat.
Executivul a anuntat deja reduceri ale cheltuielilor bugetare de 8,9 miliarde de euro, majorarea impozitelor pentru a atrage venituri de 6,3 miliarde de euro, precum si un plan de combatere a evaziunii fiscale, prin care spera sa recupereze 8,2 miliarde de euro.
