15.04.2021
GROSU, la InPROfunzime: "Parlamentarele ar putea avea loc in iulie - august", BOLEA: "Alegeri in plina pandemie, poate face doar un sinucigas"

Alegerile parlamentare ar putea avea loc in iulie sau august. O spune deputatul PAS, Igor Grosu, care da asigurari ca pana atunci o buna parte a populatiei va fi vaccinata. Iar deputatul PSRM, Vasile Bolea, spune ca sa organizezi alegeri in plina pandemie o poate face doar un sinucigas, afirmand ca decizia ii apartine Maiei Sandu. Declaratiile au fost facute in cadrul emisiunii InPROfunzime.

Vasile BOLEA, DEPUTAT PSRM: "Nu stiu, nu sunt presedintele RM. Doar seful statului are dreptul de a dizolva Parlamentul si de a stabili data alegerilor parlamentare. Trebuie sa fie nu mai putin de 60 de zile si nu mai mult de 90 de la decizia Curtii. Care ar fi data, trebuie sa o intrabati pe presedinta tarii."

Igor GROSU, DEPUTAT PAS: "Trebuie sa tina cont de prevederile legale. E preferabil sa fie vara, atunci si incidenta imbolnavirilor cu coronavirus va fi mai mica, dupa cum spun expertii, si sa nu uitam si de faptul ca in toamna trebuie sa avem un Guvern functional, ca sa intram in dialog cu FMI, Comisia Europeana. Optam ca sa fie cat mai repede, dar in limitele cadrului legal. Asta ar fi in iulie, august. Data este dreptul doamnei presedinte, bineinteles ca e o zi de duminica."

Vasile BOLEA, DEPUTAT PSRM: "Cea mai buna perioada de a organiza alegerile este una singura, atunci cand vor fi vaccinati cel putin 70-80 % din populatia tarii. Sa faci alegeri in plina pandemie, intr-un haos ca, neavand Guvern, sa nu ai nici Parlament si sa nu functineze nicio institutie in stat, asta poate sa o faca doar un sinucigas. Balonul este pe partea presedintelui. Trebuie sa vedem ce se va produce in timpul apropiat, vom vedea si alte decizii."

Intrebat daca exista vreo posibilitate ca Parlamentul sa nu tina cont de decizia Curtii Constitutionale, Vasile Bolea a evitat sa raspunda.

Vasile BOLEA, DEPUTAT PSRM: "Astazi noi am vazut cum trei judecatori ai Curtii Constitutionale au jucat in favoarea unei minoritati in Parlament si au incercat sa subjuge deciziile care se iau intr-un stat democratic de majoritatea parlamentara. Acesta este un lucru inadmisibil."

Iar Igor Grosu spune ca socialistii vor incerca sa amane alegerile parlamentare anticipate, incat nu vor sa plece de la putere.

Igor GROSU, DEPUTAT PAS: "O sa asistam la niste incercari de a gasi niste argumentari, de a extinde starea de urgenta, de a tergiversa, fantezia lor poate fi nemarginita. Alegerile anticipate sunt inevitabile, ele vor avea loc si o sa se conformeze intr-un final deciziei CC. Daca decizia lor este de a merge pe aceasta cale, le apartine. Doamna presedinta o sa poarte discutii cu statele vecine, o sa aduca cat mai mult vaccin. O sa facem tot posibil pentru a securiza votul din punct de vedere pandemic."

Astazi, Curtea Constitutionala a dat unda verde pentru dizolvarea Parlamentului si declansarea alegerilor anticipate. Magistratii au costatat ca imposibilitatea formarii Guvernului din doua incercari este o circumstanta care justifica acest lucru. Igor Dodon a rectionat imediat si a declarat ca nu recunoaste decizia Curtii.

Asadar, Curtea Constitutionala a admis sesizarea depusa de Maia Sandu si a permis ca actualul legislativ sa fie dizolvat. Totusi, au existat si doua opinii separate, a judecatorului Serghei Turcan, dar si a fostului socialist, Vladimir Turcan.

La sedinta de astazi, sefa statului a venit sa-si prezinte singura punctul de vedere, prezentand cronologic felul in care s-au derulat evenimentele din ultimele trei luni. Iar reprezentantii Parlamentului au solicitat Curtii sa respinga sesizarea Maiei Sandu si sa o declare drept neintemeiata. 

La un moment dat, acestia au cerut ca judecatorul Nicolae Rosca sa fie recuzat, pe motiv ca ar fi fost avocatul Maiei Sandu in trecut, presedintele CC a refuzat cererea, precizand ca acestia nu au facut-o la timp. Acum, sefa statului poate semna un decret de dizolvare a Parlamentuui, dar potrivit legii, Parlamentul nu va putea fi dizolvat pana la expirarea starii de urgenta.

Articole din aceeasi categorie