Acesta, considera ca mijloacele de transport au fost stopate in mod intentionat pentru a impiedica o parte din participanti sa vina la mitingul de sambata.
De asemenea, comunistul considera ca nu este cazul sa se faca comparatie intre mitingul Pro Europa din 3 noiembrie si cel de sambata, organizat de PCRM, deoarece atunci, potrivit lui Petrenco, oamenii au fost adusi cu forta, pe cand la manifestatia comunistilor oamenii singuri au venit, chiar daca au fost intimidati.
"Aici oamenii au venit singuri, sa se afirme fata de acest bardac din tara si sa demonstreze ca cetatenii au dreptul sa ia decizia si sa-si spuna cuvantul", a spus Petrenco.
Chiar daca la mitingul PCRM au fost doar steaguri rosii, Petrenco sustine ca participantii au avut si cu drapele nationale, inclusiv cele ale Uniunii Europene.
De cealalta parte, liderul fractiunii parlamentare PCRM, Valeriu Strelet, sustine ca membrii Partidului Comunistilor isi doresc cu orice pret sa revina la guvernare, iar prin aceasta dorinta deja devin agresivi. Facand o comparatie intre cele doua mitinguri, Strelet spune ca manifestatia de sambata a fost una agresiva cu zgomote, strigate si cantece razboinice, pe cand mitingul de la 3 noiembrie a fost unul pasnic si linistit.
"Avem o posibilitate unica sa luam o decizie care sa aduca Republica Moldova la un nivel de viata mai bun. Cetatenii stiu sa faca alegerea corecta, iar noi vom continua cu aceasta cale", a spus Valeriu Strelet.
Duminica, PCRM a desfasurat un protest scandand lozinci anti-guvernare si pledand pentru integrarea in Uniunea Vamala. Potrivit organizatorilor, la eveniment au fost prezenti 50 de mii de oameni, in timp ce politia spune ca au venit doar 7 mii de persoane.
