În acelasi dosar, Sergiu Lucinschi, fiul fostului presedinte al Republicii Moldova, a fost condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru santaj, trafic de influenta, fals în declaratii si participatie improprie în forma instigarii la infractiunea de fals intelectual.
Decizia nu este definitiva si poate fi atacata cu apel.
Potrivit DNA, în perioada decembrie 2014 — martie 2015, Sergiu Lucinschi, beneficiind de complicitatea lui Radu Pricop, a exercitat asupra omului de afaceri Alexandru Horpos, denuntator în cauza, actiuni de constrângere, pentru a-l determina sa-i remita suma totala de 4 milioane euro, nedatorata de acesta din urma.
“Astfel, firma la care Lucinschi era asociat/actionar a introdus la DIICOT o plângere penala, dând, în mod intentionat, unor afaceri comerciale nerentabile o încadrare juridica penala. Actiunile de constrângere au constat în conditionarea retragerii plângerii penale respective de acceptul omului de afaceri de a remite suma de bani mentionata. De asemenea, inculpatul Lucinschi i-a promis omului de afaceri ca va depune diligentele necesare astfel încât sa fie schimbata încadrarea juridica a tuturor faptelor care faceau obiectul plângerii într-o infractiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta înceteaza”, sustin procurorii.
De asemenea, în perioada decembrie 2014 — martie 2015, pentru a adauga presiunii descrise un mijloc de constrângere si mai puternic, în concordanta cu cuantumul sumei respective, Lucinschi a pretins ca are influenta, prin intermediul unor persoane importante, asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri, aflate în lucru la acelasi procuror, respectiv Remus Jurj.
″În acest sens, inculpatul Lucinschi i-a mai promis omului de afaceri ca va determina organele judiciare sa îndeplineasca acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv efectuarea de demersuri pentru ridicarea unor sechestre instituite asupra bunurilor omului de afaceri si pentru solutionarea dosarelor într-o maniera favorabila acestuia din urma, indiferent de probele existente”, mai spun procurorii.
Sub imperiul acestor constrângeri repetate, temându-se de repercusiunile unui eventual refuz în conditiile în care acesta i-a aratat ca ar putea influenta atitudinea procurorului de caz, în schimbul ″ajutorului″⣠promis, Lucinschi a pretins si a primit de la omul de afaceri dreptul de creanta asupra sumei de 2 milioane euro, în forma unui contract fictiv de împrumut.
“Solutia semnarii contractului fictiv de împrumut a fost identificata de inculpatul Pricop care, în perioada decembrie 2014 — martie 2015, l-a sprijinit în activitatea infractionala pe Lucinschi, prin formularea mai multor solutii nelegale, menite sa justifice remiterea banilor catre acesta. Prin acest document, întocmit la instigarea inculpatului Pricop, Sergiu Lucinschi a declarat în mod nereal, sub semnatura proprie, în fata notarului public, ca, în perioada 2008-2010, i-a dat omului de afaceri cu titlu de împrumut suma de 2.000.000 euro, omul de afaceri recunoscând acest lucru si angajându-se sa îi restituie pâna la data de 24 decembrie 2015”, mai arata DNA.
Si fiul mai mic al fostului presedinte de tara, Chiril Lucinshi se afla in arest la domiciliu pentru spalare de bani. Potrivit procurorilor, in perioada 2012-2014, mai multe companii off-shore, ar fi transferat unei firme, care ar apartine lui Lucinschi, peste 400 de mii de dolari - suma care ar proveni din credite neperformante de la Banca de Economii, Banca Sociala si Unibank. Iar in 2013, o firma a carui beneficiar este fostul deputat, ar fi luat de la Unibank un credit in valoare de 5 milioane de lei. Chiril Lucinschi si-a depus mandatul de deputat in luna februarie. Atunci, el si-a motivat decizia prin faptul ca ar fi implicat intr-un nou proiect, care ar fi incompatibil cu functia din parlament. Lucinschi a fost deputat PLDM din 2010 pana in februarie 2017.
