”E si normal. Daca am partajat functiile, de ce unul sa aiba, da altul nu? Eu nu am aceasta functie si nici n-o s-o am, din cate vad evolutia evenimentelor politice”, a mentionat Ghimpu, fara sa vrea sa intre in detalii. ”Candidatul AIE poate fi înlocuit daca Alianta decide. Pentru PLDM e mai usor. E Lupu, nu-i Lupu, ei au functia de prim-ministru, votata de noi. Lor li-i totuna. Pentru noi doua partide, e mai delicat. Nu s-a realizat. De aia spuneam, ca daca va veni timpul, va fi oare gata al treilea sa stea un an jumatate fara functie?”, spune liberalul. Ghimpu considera ca daca se ajunge la anticipate, Alianta moare de la sine. ”PL nu se teme de anticipate, noi suntem în crestere, în comparatie cu colegii nostri. Noi, PL, nu detinem functii de care sa ne temem ca o sa le pierdem. Noi nu avem functia de speaker si nici n-o s-o avem”, sustine liderul PL.
Totodata, si Mihai Ghimpu pare a fi reticent vizavi de ideea referendumului. ”Daca va fi, dar eu am sentimentul ca nu prea...”, a suspinat liberalul. ”Cineva împinge lucrurile ca sa nu fie referendum. Cineva cu o împuscatura vrea sa ucida mai multi iepuri: nici sa fie Ghimpu speaker, nici Lupu presedinte. Ca sa nu hranim oamenii cu lingurita, oamenii trebuie singuri sa înteleaga”, a adaugat Mihai Ghimpu, fara a specifica la cine se refera.
Liderul PL spune ca Alianta respinge ideea lui Igor Dodon de a stabili data alegerilor la 29 februarie. ”Dodon nu face parte din majoritatea parlamentara, ca sa hotarasca data alegerilor. Noi n-o sa votam cu ochii închisi data alegerilor. Noi o sa votam doar daca o sa fim siguri, convinsi. Comunistii nu au procent datorita muncii lor si desteptaciunii lor, dar datorita Aliantei, noi i-am adus aici cu neîntelegerile noastre. Dar PL are vina cea mai mica aici”, a mentionat liberalul.
Cat despre expertii invitati din Germania, Mihai Ghimpu spune ca acestia ar fi acordat note pozitive proiectului PL. ”N-au fost invitati de Alianta, ci de PLDM. Au venit sa-i ajute sa redacteze proiectul de modificare a Constitutiei. Nu vreau sa vorbesc de altele, dar ei au spus ca proiectul nostru este bun, cel mai bun, daca citim printre rânduri. Trebuie sa-i iei presedintelui dreptul de a numi prim-ministrul si sa schimbam mecanismul. Restul, comandant suprem, distinctii si medalii, sunt lucruri minore”, a spus liberalul.
