“Nu am fost prea fericit atunci cand colegii mei au renuntat la referendum si au zis ca alegem presedintele de catre Parlament. M-am impacat si am zis bine. Filat trei ani a fost premier, dar eu de trei ani stau fara functii. Mai bine cizmar bun, decat un premier huiduit. Nu conteaza functia, dar ce ramane in urma ta”, a afirmat Ghimpu.
Totodata, liberalul Mihai Ghimpu spune ca va incerca sa-si intoarca in echipa cativa dintre membrii care s-au declarat reformatori. Nu pe toti insa.
Ministrul de externe Iurie Leanca a fost desemnat ieri premier interimar.
Curtea Constitutionala a decis ca decretul presedintelui Nicolae Timofti din 10 aprilie, privind desemnarea candidaturii lui Vlad Filat la functia de premier, este neconstitutional deoarece Guvernul a fost demis prin motiune de cenzura, pentru suspiciune de acte de coruptie, si se afla in imposibilitatea de a-si exercita mandatul.
De asemenea, potrivit curtii, presedintele trebuia sa numeasca un membru al Guvernului in calitate de prim-ministru interimar, pana la formarea noului cabinet.
FOTO: Andrei Mardari
