"Cred ca deputatii care au votat in prima lectura pentru acest proiect nu sunt barbati, ci minoritati sexuale care nu au idee cine sunt dusmanii nostri. Suntem o tara mica si nu reprezentam niciun pericol pentru nimeni, doar daca nu vom transmite boli sexuale", a declarat presedintele Asociatiei Moldova Mea Fiodor Ghelici.
"Prin banii luati de la popor, partidele vor sa-si umple buzunarul de partid. Este un furt. Oamenii mor de frig iar noi luam decizii sa cumparam avioane de lupta. De ce sa aruncam 240 miliade dolari pentru aeronave de prisos a caror intretinere este scumpa?", a mai adaugat Fiodor Ghelici, care a declarat ca fondurile ar putea fi folosite pentru majorarea pensiilor sau pentru procurarea unui aparat necesar Centrului Mamei si a Copilului. Mai mult, Ghelici propune lichidarea armatei, pentru ca ar fi destula o unitate militara speciala, iar granita ar putea fi pazita si de politisti.
Deputatii nu au comentat aceste declaratii. Totodata, potrivit fostilor militari, procurarea aparatelor de zbor ar fi un pretext de a spala bani pentru partidele de la guvernare, iar ministrul Apararii neaga faptul ca ar fi vorba despre o schema frauduloasa.
Saptamana trecuta, parlamentul a aprobat in prima lectura un proiect, prezentat de ministrul Apararii, care prevede ca pana in 2015 sa fie achizitionate opt avioane si opt elicoptere de lupta pentru apararea frontierei de stat. Daca proiectul va fi aprobat in lectura finala, din buget vor fi alocati 240 milioane de dolari pentru procurarea tehnicii militare de zbor.
