16.01.2014

Francois Hollande nu a vizitat-o deloc la spital pe Valérie Trierweiler de la internare

Presedintele Frantei, Francois Hollande, nu a vizitat-o deloc la spital pe partenera sa declarata, Valérie Trierweiler, internata dupa discutiile despre relatia amoroasa pe care seful statului ar avea-o cu actrita Julie Gayet, scrie Mediafax.
Francois Hollande nu a vizitat-o deloc la spital pe Valérie Trierweiler de la internare

Potrivit unor surse citate de postul Europe 1, Francois Hollande nu a vizitat-o deloc la spital pe Valérie Trierweiler, desi aceasta este internata de aproape o saptamana.

Conform unor surse medicale, Valérie Trierweiler este in continuare intr-o stare de oboseala si nervozitate, fiind oscilanta, cu "momente mai bune si mai putin bune".


Cei mai multi dintre prietenii ei apropiati, in principal jurnalisti, au venit la spital pentru a o sustine. Unii au declarat ca Prima Doamna a Frantei pare abatuta si resemnata.

Revista Paris Match relata in noiembrie ca presedintele devenise din ce in ce mai "solitar", izolandu-se la Elysee. "Lucreaza pana tarziu, inclusiv sambata seara, desi pana atunci pastra libera sambata. Uneori pleaca si revine duminica", scria Paris Match.


Un apropiat al jurnalistei a declarat pentru publicatia Le Point ca Valérie Trierweiler intr-adevar "a luat o pastila in plus", dar in niciun caz nu a incercat sa se sinucida. O alta sursa a precizat ca, in contextul situatiei cuplului, Prima Doamna ar fi luat legatura in urma cu cateva saptamani cu o specialista in relatii publice pentru a pregati anuntul despartirii de Hollande.

Revista Ici Paris a dezvaluit ca Valérie Trierweiler a luat, dupa cearta cu presedintele Frantei, un anxiolitic puternic din clasa benzodiazepinelor, indicat pentru tulburari nevrotice si anxietate, iar agentii de securitate au decis transportarea la spital. Potrivit publicatiei Ici Paris, citata de revista Closer, dupa discutia aprinsa cu François Hollande, Valérie Trierweiler i-a cerut soferului sa o duca de la Palatul Elysée la apartamentul ei din strada Cauchy, in Paris. Conform surselor citate de Ici Paris, Prima Doamna a Frantei a spus ca voia sa mearga la ea acasa si sa nu mai iasa deloc.

"Voia doar sa doarma, pentru a uita. Fiind prea agitata, ea a luat o pastila de Lexomil; prea puternica", precizeaza o sursa de la Palatul Elysée. Lexomil (Bromazepam) este un medicament din clasa benzodiazepinelor, fiind indicat pentru tratamentul anxietatii de diverse tipuri - tulburari de adaptare si posttraumatic, de tip nevrotic si psihotic, pentru afectiuni somatice severe sau crize de anxietate, in profilaxia si tratamentul delirium tremens si a altor manifestari ale sindromului de sevraj alcoolic.

Intrebat marti despre starea de sanatate a partenerei sale Valérie Trierweiler, Francois Hollande s-a limitat sa spuna ca aceasta "se odihneste". Valérie "se odihneste si nu am de facut niciun alt comentariu", a raspuns sec presedintele Frantei, citat de AFP. Francois Hollande a promis ca va clarifica situatia relatiei cu Valérie Trierweiler la intalnirea pe care o va avea cu presa inainte de vizita in Statele Unite, programata pe 11 februarie.

Hollande a evitat, in cursul conferintei de presa organizate marti la Paris, sa comenteze informatiile despre relatia amoroasa pe care ar avea-o cu actrita Julie Gayet; de asemenea, el nu a precizat daca mai are o relatie cu Valérie Trierweiler, partenera sa declarata. "Fiecare poate avea probleme in viata sa personala.

Este si cazul nostru. Sunt momente dureroase. Problemele private sunt tratate in mod privat, in intimitatea respectarii fiecaruia. Nu este nici locul, nici momentul de a face acest lucru acum. Nu voi raspunde la nicio intrebare pe aceasta tema azi. O voi face inainte de intalnirea pe care o am", a spus Hollande marti, referindu-se la vizita oficiala pe care o va efectua in Statele Unite pe 11 februarie.

Valérie Trierweiler ramane spitalizata pe termen nedeterminat, a anuntat Biroul acesteia, citat de ziarul Le Monde. "Medicii considera ca are nevoie de mai multa odihna si va ramane spitalizata. Medicii vor stabili cand va putea fi externata", a explicat un apropiat al Primei Doamne a Frantei de la Palatul Elysée. "Are nevoie sa se recupereze dupa socul suferit. Are nevoie de liniste", precizeaza sursa citata.

Presedintele Frantei, Francois Hollande, este supus presiunilor pentru clarificarea situatiei personale, dupa dezvaluirile privind relatia cu actrita Julie Gayet. Georges Fenech, un parlamentar din cadrul partidului de opozitie Uniunea pentru o Miscare Populara (UMP, de dreapta), a cerut demisia presedintelui Francois Hollande, argumentand ca exista riscul "distrugerii valorilor natiunii", dupa dezvaluirile privind relatia amoroasa a sefului statului francez. Revista Closer a dezvaluit ca François Hollande, in varsta de 59 de ani, are o relatie amoroasa cu actrita Julie Gayet, in varsta de 41 de ani.