La 11 februarie 2011, în cea de-a 18-a zi a unei revolte populare fara precedent, vicepresedintele de la acea vreme, Omar Suleiman, anunta într-un scurt mesaj televizat demisia lui Mubarak.
Un an mai târziu, mai multe organizatii, dintre care unele au contribuit la lansarea revoltei contra fostului presedinte, au facut apel la greva în universitati si la locurile de munca, pentru a cere ca armata, acuzata ca gestioneaza prost tranzitia, sa predea stafeta civililor.

Mai multi studenti au manifestat în universitati pentru a cere sfârsitul puterii Consiliului Suprem al Fortelor Armate (CSFA), caruia Mubarak i-a predat conducerea tarii. Apelul la greva a divizat însa populatia si fortele politice. Fratii Musulmani, care domina noul Parlament ales, s-au opus, ca si numerosi egipteni, care se plâng de degradarea economiei si de lipsa de securitate.

Initial aclamata de populatie, junta de circa 20 de generali care i-a succedat lui Mubarak a promis sa faciliteze trecerea la democratie si sa redea puterea civililor cât de curând posibil. Dar ea este acuzata în prezent ca încearca sa-si pastreze privilegiile si influenta.

