19.10.2013

Filat: Vor fi operate modificari in legislatie privind motiunea de cenzura inaintata Guvernului

Guvernarea va opera modificari in legislatie privind motiunea de cenzura care poate fi inaintata pentru demiterea Guvernului.Declaratia a fost facuta de catre liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, in cadrul emisiunii " Vineri cu Anatol Golea" la postul RTR Moldova, transmite IPN.
Filat: Vor fi operate modificari in legislatie privind motiunea de cenzura inaintata Guvernului



„Trebuie facute modificari in legislatie, nu poate un Guvern intreg sa vina in fiecare saptamana si sa raspunda la intrebarile deputatilor. Cred ca trebuie facute modificari in legislatie, sa fie o claritate si privind termenul cand poate fi inaintata o motiune de cenzura. Guvernul trebuie sa munceasca”, a subliniat politicianul.


Vlad Filat s-a referit la motiunea de cenzura inaintata de deputatii PCRM privind demiterea Guvernului condus de Iurie Leanca, dar care nu a fost sustinuta de catre Parlament. Imediat dupa respingerea primei motiuni, comunistii au inaintat alta.
„Nu este niciun secret, comunistii prin scandal si destabilizarea situatiei incearca sa-si asigure un succes pentru politica lor. Inca suntem nevoiti sa examinam odata in saptamana o motiune de cenzura, dar sunt necesare modificari la legislatie”, a accentuat politicianul.


Vlad Filat a fost demis din functia de premier in primavara anului curent printr-o motiune de cenzura tot inaintata de comunisti.

Atunci initiativa comunistilor a fost sustinuta de catre deputatii democrati. Dupa ce guvernul a cazut a fost creata Coalitia Pro Europeana, din Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat, si 7 deputati liberali, care ulterior au creat Partidul Liberal Reformator.

Deputatii din aceste formatiuni constituie acum majoritatea parlamentara.