27.12.2013

Filat pune punct disputei: "Trebuie sa-i fim recunoscatori lui Basescu"

Dupa ce comentariul facut de premierul Iurie Leanca la declaratiile presedintelui Romaniei Traian Basescu au provocat critici dure la Bucuresti, liderul liberal democratilor Vlad Filat aplaneaza conflictul.
Filat pune punct disputei: "Trebuie sa-i fim recunoscatori lui Basescu"

„Proiectul national al R. Moldova este integrarea europeana, ceea ce inseamna fortificarea independentei si suveranitatii statului. Totodata, trebuie sa recunoastem ca in acesti ani am avut parte de un sprijin fara precedent din partea partenerilor nostri externi pentru a merge inainte. Trebuie sa fim recunoscatori statului roman si personal domnului Basescu pentru sprijinul oferit R. Moldova”, a declarat Vlad Filat in cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul TV N4, scrie Ziarul National.

Referindu-se la hotararea Curtii Constitutionale cu privire la denumirea limbii oficiale a Republica Moldova, presedintele Partidului Liberal Democrat a precizat ca el nu are nevoie de o decizie a Curtii pentru a sti ca vorbeste limba romana.

Totusi, a subliniat el, „trebuie sa actionam astfel incat cei care nu cunosc limba romana sa o poata invata. Statul are aceasta obligatie si vom insista in viitor ca el sa si-o realizeze”.

In cadrul vizitei avute la Chisinau la sfarsitul lunii noiembrie curent, presedintele Romaniei Traian Basescu a declarat ca „urmatorul proiect de tara pentru Romania este unirea cu Moldova”.

Drept replica, premierul Iurie Leanca a mentionat ca, in prezent, Republica Moldova are nevoie de altceva.