Presedintele interimar Marian Lupu a insinuat anterior ca integrarea europeana a Republicii Moldova e doar o poveste. “Sa nu-i hranim cu tot felul de basme ca ne vom integra, sau ca in 2012 vom calatori fara vize”, a declarat Lupu. Astazi premierul i-a dat o replica. “Eu sa fi fost sceptic, comunistii ramaneau la putere. Vorbesc constatarile, anul 2012 este anul in care avem posibilitate, acest plan are 2 faze: normativa, si aici trebuie politicienii sa munceasca si sa se incarce cu optimism. Sfarsitul anului 2012, cu conditia ca sa munceasca toata lumea si mai putin sa palavrageasca”, a mentionat Filat.
Proaspat revenit de la summitul Parteneriatului Estic, premierul spune ca statele membre ale Uniunii Europene au decis sa excluda notiunea de termen lung pentru aderarea tarii noastra la UE. “Am reusit excluderea perspectivei pe termen lung, atunci cand vom intruni criterii, vom obtine rezultate”, a spus Filat.
Anterior, mai multi oficiali europeni, printre care si presedintele Consiliului European, au declarat ca pana la integrarea europeana a Republicii Moldova mai este cale lunga.
