“Domnul Ghimpu foarte des face trimitere la acordul Aliantei. Daca ar fi sincer un pic si in acelasi timp corect ar vedea si ar putea spune ca aceasta functie a fost instituita prin semnarea acordului de constituire a AIE”, a explicat Filat.
Totodata, Vlad Filat a precizat ca semnaturile de pe acord au fost puse de Marian Lupu, Vlad Filat si Mihai Ghimpu. “Nu a fost o necunoscuta si nu a fost ceva care sa-l fi luat prin surprindere. Documentul a fost semnat de dansul si am discutat la consiliul AIE. Eu personal si PLDM am facut foarte multe cedari. Dar cel mai simplu ar fi sa ne uitam la cum a fost partajata puterea in stat si o sa vedeti care au fost conditiile acestei partajari”, a conchis premierul.
In cadrul unei emisiuni televizate, Mihai Ghimpu a declarat ca Filat s-ar fi inteles cu Plahotniuc asupra functie de prim-vicepresedinte al Parlamentului.
