”Originile acestui 13 noiembrie trebuie cautate in politica externa a Uniunii Europene si a Frantei in ultimii 40 de ani. Demisia Europei din chestiunea palestiniana, ocazia ratata cu Turcia, care putea fi usor ancorata la constructia europeana sau alianta Frantei cu monarhiile petroliere sunt greseli care au hranit si au agravat radicalizarea in Orientul Mijlociu.
Franta a cautionat din anii 1980 o propaganda salafista fortificata de petrodolari. Intr-un moment de scadere a ajutorului public pentru dezvoltare, aceasta a slabit statele seculariste din Africa si Orientul Mijlociu si le-a deschis catre ostilitati islamice in domenii precum sanatatea si educatia.
Alianta sa cu petromonarhiile arabe a facut de asemenea ca Franta sa inchida ochii, diplomatic, la razboiul de agresiune al Irakului la adresa Iranului (1980-1988) si sa-l ostracizeze pe acesta din urma. Si aceasta, in timp ce Iranul reprezenta un pol de stabilitate in regiune si detine, alaturi de Turcia, cheile rezolvarii unui mare numar de conflicte, dupa cum se vedre acum in Liban si Siria.
Aceeasi dezinvoltura si in relatia cu Ankara. In loc sa o ancoreze la constructia europeana, Parisul s-a comportat snob, cu riscul de a-si pierde toata influenta asupra Turciei, sa-I favorizeze putinizarea si sa o lase prada legaturilor periculoase cu miscarile jihadiste.
Un examen de constiinta de impune. Caci greselile care s-au intors impotriva noastra ca un bumerang au fost comise la initiativele tuturor majoritatilor care s-au succedat la putere din anii 1970. Or, noi suntem responsabili pentru liderii pe care ii alegem si pentru mass media pe care o cumparam. Pe scurt, suntem responsabili pentru ce ni se intampla”.
Sursa: RFI
Sursa foto: eaglerising.com