23.03.2014

Europenii se tem de rusi? Recean: "Exercitiile militare in Transnistria sunt tot mai frecvente"

Exercitiile militare in Transnistria sunt tot mai frecvente in ultima perioada, afirma ministrul de Interne. Acest lucru trezeste si ingrijorarea NATO. Comandantul suprem al fortelor armate NATO spune ca exista riscuri la adresa securitatii regiunii transnistrene. In acelasi timp, europenii vor sa grabeasca si mai mult semnarea acordului de asociere cu UE, pentru ca tara noastra sa nu se pomeneasca in gheara Rusiei, spun ei.


"Exista suficiente trupe ruse la frontiera de est a Ucrainei pentru a fi trimise in Transnistria daca se ia aceasta decizie, acest lucru este foarte ingrijorator. Rusia se comporta mai mult ca un adversar decat ca partener", a declarat comandantul suprem al fortelor armate al NATO pentru presa straina.

Ministrul moldovean de Interne recunoaste ca in stanga Nistrului exista anumite miscari.

Dorin RECEAN, MINISTRU DE INTERNE: " Ele tot timpul au fost, pur si simplu acum sunt mai frecvente. Suntem tot timpul in alerta"

Ingrijorati, europenii se gandesc sa grabeasca formalitatile pentru moldoveni. Fostul premier al Luxemburgului, acum candidat la sefia Comisiei Europene spune ca Republica Moldova trebuie sa semneze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeana in cateva saptamani.

Intr-un interviu pentru o publicatie germana, Jean-Claude Juncker declara ca doar asa Moldova va scapa de agresiunea Rusiei. Putin reactioneaza doar la actiuni concrete ale UE, doar atunci cand ii spunem clar ca nu acceptam comportamentul lui, a mai spus oficialul european.

De cealalta parte, presedintele Consiliului Federatiei de la Moscova, Valentina Matvienko, a declarat ca Rusia nu este interesata de acapararea de noi teritorii, cum ar fi Transnistria.

Saptamana trecuta, Uniunea Europeana a decis ca Moldova va semna acordul de asociere pana in luna iunie, cu cateva luni mai devreme decat s-a anuntat anterior.